Adio, Simona Halep! O altă româncă e noua senzație a tenisului. Cum i-a cucerit pe cei mai mari jucători

Gabriel-Alexandru Ioniță / 30.08.2021, 10:19
Adio, Simona Halep! O altă româncă e noua senzație a tenisului. Cum i-a cucerit pe cei mai mari jucători

Simona Halep este fără îndoială cea mai de succes jucătoare româncă din ultimii 10 ani. Sportiva născută la Constanța a câștigat două turnee de Grand Slam, la Roland Garros în 2018 și la Wimbledon în 2019.

De asemenea, jucătoarea ajunsă la 29 de ani a fost pentru o perioadă destul de lungă liderul clasamentului WTA. Mai mult, Halep a stat nu mai puțin de 7 ani în top 10 mondial, pe care l-a părăsit însă în acest sezon din cauza accidentărilor repetate.

Simona Halep ar putea fi „înlocuită” în top 10 WTA de o altă jucătoare cu origini în România

Simona Halep ar putea fi „detronată” însă în scurt timp de o altă jucătoare din România. De fapt, cu origini în țara noastră. Este vorba despre Emma Răducanu, jucătoarea din Marea Britanie cu tată român și mamă chinezoaică.

În vârstă de numai 18 ani, sportiva născută în Canada, la Toronto, a luat pe toată lumea prin surprindere cu prestația sa de la turneul din acest an de la Wimbledon. Pe iarba de la Londra, ea a ajuns până în optimile de finală.

Emma Răducanu l-a impresionat și pe fostul mare tenismen suedez Mats Wilander. În prezent analist Eurosport, acesta îi prevede un viitor măreț jucătoarei de origine română.

Ce l-a impresionat pe Wilander la Emma Răducanu

Wilander a spus că Emma are toate șansele să ajungă în top 10 mondial în scurt timp și, de asemenea, că va bate curând la porțile fazelor finale ale turneelor de Grand Slam.

Îmi place foarte mult Emma Răducanu şi am fost foarte impresionat de ea la Wimbledon (n.r. – când a atins optimile). Cred că ceea ce i s-a întâmplat acolo n-are nicio legătură cu ea (n.r. – a avut un atac de panică pe teren, în optimi). Cred că Wimbledon a dat complet peste cap programul împreună cu BBC şi au încercat să încaseze bani şi să le ofere oamenilor şansa de a o vedea pe Emma Răducanu, deşi ea e prea tânără pentru a se pune o astfel de presiune pe ea (n.r. – de a evolua pe Terenul Central, în prime-time). Astfel, eu nu trag vreo concluzie negativă din acel episod.

Ea e foarte bună. E foarte rapidă, foarte liniştită, e inteligentă. Din punct de vedere emoţional e foarte constantă. Are un serviciu bun, forehand-uri, backhand-uri bune. Nu există absolut niciun motiv pentru care ea să nu ajungă în Top 10, în următorii trei ani. Nu văd niciun motiv. Aş fi foarte surprins dacă ea nu va ajunge în semifinalele unor turnee de Grand Slam, în următorii trei ani”, a spus Mats Wilander pentru Adevărul.