Anamaria Prodan îl distruge pe Gigi Becali cu o dezvăluire teribilă: „A dat ordin clar să nu mai apară!”

Marian Cărăvan / 24.02.2021, 11:21
Anamaria Prodan îl distruge pe Gigi Becali cu o dezvăluire teribilă: „A dat ordin clar să nu mai apară!”

Transferul lui Dennis Man la Parma naște în continuare discuții aprinse. Anamaria Prodan îl distruge pe Gigi Becali cu o dezvăluire teribilă. Cum s-a comportat patronul FCSB când i s-a cerut socoteală.

Anamaria Prodan îl distruge pe Gigi Becali cu o dezvăluire teribilă

Gigi Becali e pus la zid de Anamaria Prodan ori de câte ori are ocazia. Scandalul iscat în jurul transferului lui Dennis Man la Parma FC e departe de a fi stins. Două caractere tari, impresara și patronul FCSB se contrează ori de câte ori li se ivește oportunitatea. De curând, Anamaria Prodan a făcut câteva dezvăluiri uluitoare despre trecutul lui Man la echipa bucureșteană.

Se pare că o clauză din contractul lui Dennis Man l-a făcut pe Becali să ordone scoaterea talentatului jucător din echipă. Motivul? Banii pe care urma să-i primească UTA, dacă acesta evolua un anumit număr de minute în tricoul roș-albastru.

„Dacă Man juca 10 meciuri, FCSB se obliga să mai plătească o sumă foarte mare către UTA. Dennis era foarte bun. Când a făcut nouă meciuri, oamenii din club s-au dus la Gigi: «Patroane, mai e un meci și trebuie să facem plata!». Gigi a zis în momentul ăla: «Stop, din momentul ăsta nu mai joacă. Îi căutați ceva la Liga 2 sau la Liga 3. Vedem la anul». Clauza era legată de numărul de meciuri într-un campionat”, a dezvăluit Anamaria Prodan în cadrul emisiunii GSP Live.

Dennis Man, la începuturile sale în tricoul roș-albastru
Dennis Man, la începuturile sale în tricoul roș-albastru

Meme Stoica și-a avertizat antrenorul să nu treacă peste cuvântul lui Becali

Continuând seria dezvăluirilor, Anamaria Prodan a povestit cu Meme Stoica ar fi insistat ca antrenorul de-atunci al FCSB, Laurențiu Reghecampf să nu treacă peste ordinul lui Becali. Numai că ceva nu se potrivește în spusele Anei Prodan. Deși aceasta a susținut sus și tare că tehnicianul a trecut peste cuvântul lui Gigi Becali și l-a folosit pe Man, dovezile spun altceva.

Potrivit datelor oficiale, în prima stagiune petrecută la FCSB, Dennis Man nu a prins 10 meciuri oficiale în tricoul roș-albastru. Fotbalistul ajuns acum la Parma a jucat doar 9 partide pentru gruparea patronată de Gigi Becali. În consecință, suma suplimentară pe care FCSB trebuia să o achite celor de la UTA nu a mai fost plătită.

Anamaria Prodan îl distruge pe Gigi Becali cu o dezvăluire teribilă, însă doar pe jumătate adevărată. Mai multe surse spun că într-adevăr a existat un ordin din partea lui Becali pentru ca Man să nu joace. În schimb, actul de vitejie al lui Reghecampf nu se dovedește, fotbalistul evoluând doar 9 partide oficiale din Cupa României și Cupa Ligii.