Radu Banciu a distrus-o în direct. Cine este Anita van Belzen, asistenta emisiunii „Notele lui Banciu” – GALERIE FOTO

Andrei Alexandra 30.09.2022, 11:17

Anita van Belzen este o cunoscută prezentatoare TV din România, care colaborează cu Radu Banciu în cadrul emisiunii „Notele lui Banciu” de la Look Sport. Deși era una dintre preferatele controversatului jurnalist, Radu Banciu nu a ezitat să o zdrobească după o greșeală gramaticală uriașă.

„Cum să termini clasa a 8-a și să nu știi să scrii?”. Anita van Belzen  distrusă în direct

Anita van Belzen, sau „doctorița Anita”, așa cum este cunoscută în emisiunea „Notele lui Banciu” de la Look Sport,  a ajuns să fie aspru criticată de jurnalist.

Născută în Bruxelles, Belgia, Anita van Belzen face deja furori în presa din România și a fost inclusă în mai multe publicații de tip tabloid în topul celor mai frumoase prezentatoare. Absolventă a Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, tânăra colaborează cu postul TV Prima Sport și este  „asistentă” în emisiunea „Notele lui Banciu” de la Look Sport.

În schimb, Radu Banciu a distrus-o recent în direct, la TV, cu un discurs extrem de dur. Deranjat de o postare făcută de tânăra prezentatoare pe rețelele de socializare, Banciu a transmis:

„Că tot vorbeam de școală și că tot ne ridicăm singuri mingile la fileu. Are Anita, să îi transmiteți când vine, doi de 4 din oficiu. La două materii pe care și le alege ea. Pentru faptul că într-un text în care dojenea pe cineva pe Instagram sau pe Facebook. Ea era în Grecia și dojenea pe unul care stătea pe rogojină lângă ea. În textul respectiv de două ori a scris copiii cu doi de „i”. În loc de trei de „i”. Da?

Deși are nu știu câte facultăți și nu știu câte mastere la activ. Deci dacă îi citești CV-ul zici că este Horia-Roman Patapievici. M-am întrebat toată viața, cum Dumnezeu poți să termini clasa a 8-a și tu să nu știi să scrii. Este cea mai mare rușine posibilă la un adult. La un adolescent”. a transmis Radu Banciu, în cadrul emisiunii pe care o moderează.

Anita van Belzen a fost fotomodel în trecut

Înainte de a-și face apariția la pupitrul știrilor sportive, Anita van Belzen a cochetat cu modellingul o perioadă de timp, mai precis în intervalul 2015 – 2017. Ulterior, ea început studiile universitare și, în cele din urmă, o carieră în televiziune.

În prezent, Anita van Belzen studiază la programul de master „Producție Media” din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

În urmă cu mai multe luni, un alt comentariu deplasat al lui Radu Banciu la adresa Anitei van Belzen l-a avut în prim-plan pe Ianis Hagi. Jurnalistul a lăsat de înțeles că prezentatoarea ar visa să ajungă în patul fotbalistului de la Rangers:

„Ianis în patul Anitei? Nu zic că ea nu visează, îți dai seama. Vă dați seama pentru ea ce ar însemna Ianis Hagi, fie vorba între noi. Este ce însemna pentru noi un abțibild cu Michel Platini pe vremuri. Pentru o femeie să îl ia pe derbedeul ăla, mamă, păi ăla e visul ei. Cu cine ați vrea să fie cuplată, cu Robert De Niro? Cu Ianis Hagi, bineînțeles”, spunea Radu Banciu.

Femeia care l-a distrus pe Radu Banciu. Dorina Rusu, de la CNA, nu a avut milă de prezentatorul TV: „M-a îngrozit ce am auzit”.