Gică și Marilena Hagi formează un cuplu de aproape 30 de ani. Deși preferă să stea departe de centrul atenției, soția „Regelul” a acceptat să iasă pe teren alături de el după ce Farul a câștigat campionatul.
Gică a vorbit în premieră pe larg despre rolul pe care îl joacă soția și fiica în viața lui. Hagi a spus că soția nu i-a reproșat nicio secundă că a investit banii familiei în fotbal și că ea e cel mai bun prieten pe care-l are.
„Femeile sunt frumusețea, avem nevoie de ele în viață! Fără ele suntem… nimic. Ce ești fără ele? Ai nevoie de ea, de soție, trebuie să fie lângă tine, s-o simți, s-o iubești, s-o respecți. Ce face o femeie… Ea e puternică.
Femeile sunt mai puternice ca noi. Noi le avem pe ale noastre, dar ele sunt mult mai puternice, din ce am văzut eu. Am văzut-o pe soția mea la naștere. La Ianis, am fost în sala de naștere. La Kira, eram plecat și nu am putut. Dar la Ianis n-a vrut să nască până n-am venit eu. E puternică de tot”, a spus Hagi pentru Orange Sport.
„Alături de ea, nimic n-a fost greu pentru mine. Soția nu s-a gândit să-mi spună vreodată ceva în legătură cu investiția în fotbal. Avem o relație frumoasă, e prea frumos. Ea mă înțelege cel mai bune, mă tolerează. Cu siguranță e cel mai bun prieten pe care îl am. Mai am pandalii de-ale mele”, a completat Hagi.