Divorț cu năbădăi în lumea bună a lumii mondene. Fotbalistul a plecat de acasă și s-a mutat cu amanta. Galerie FOTO

Giosanu Catinca / 26.04.2022, 08:47

Divorț șoc în lumea fotbalului. Păreau că formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea sporturilor, dar se pare că nici în cazul lor iubirea nu a fost de-ajuns. Fotbalistul a plecat de acasă și s-a mutat cu o altă femeie. Motivul pentru care și-au spus adio Sonia Trifan și Andrei Neagoe.

Divorţ în lumea sportului!

Fotbalistul român care evoluează pe postul de mijlocaș stânga la clubul din Liga a III-a, CS Afumați, și soția sa, Sonia Trifan, s-au despărțit după șase ani de căsnicie. Vestea a fost făcută publică de surse din anturajul celor doi.

Creatoarea de modă a încercat mult timp să ascundă problemele pe care le avea în relația sa. Presa mondenă a tot scris despre încercările la care au fost supuși cei doi, însă vedeta a negat mai mereu și a lăsat de înțeles că sunt simple zvonuri. Ei bine, cei de la click.ro au aflat că relația dintre designerul Sonia Trifan și fotbalistul Andrei Neagoe s-a încheiat de mult.

Sursa anterior menționată notează că Sonia Trifan a divorțat încă din luna decembrie. Motivul, a fost înșelată de fostul jucător al CSM Râmnicu Vâlcea. Mai mult, se pare că bărbatul s-a mutat din imobilul în care au locuit împreună fără să stea prea mult pe gânduri.

Faimosul fotbalist s-a mutat cu amanta

Fotbalistul și-a dus bagajele la presupusa amantă, arată cei de la click.ro. Creatoarea de modă ar fi trăit un adevărat calvar în ultimii doi ani. Se crede că Andrei Neagoe s-a îndrăgostit de mai mult timp de o altă femeie, cu care locuiește și în momentul de față. Numai că Sonia Trifan a lăsat să se înțeleagă în tot acet timp că totul decurge perfect în relația ei.

Surse din anturajului celor doi foști soți au explicat că Sonia Trifan și Andrei Neagoe nu ar mai fi împreună de aproximativ doi ani. Aceleași persoane au declarat pentru sursa menționată mai sus că cei doi nu mai locuiesc împreună de câteva luni de zile. Ei ar fi divorțat la notar, fără prea mare tam-tam. Pare-se că ruptura s-a produs în luna decembrie a anului trecut. Ulterior, fotbalistul s-a mutat cu amanta!

Își dorea un copil

Sonia Trifan a mărturisit, la un moment dat, că își dorește foarte mult un copil, însă bebelușul nu a apărut nici până în ziua de azi.

Am parte de soțul meu o dată la două săptămâni. Și atunci când suntem împreună, suntem și cu prietenii noștri. Nimeni nu înțelege. Ne vedem foarte puțin și nu avem timp să ne bucurăm unul de celălalt.”, a declarat, Sonia Trifan, în emisiunea pe care Teo Trandafir o moderează la postul de televiziune Kanal D.