EXCLUSIV. Dezvăluiri uluitoare ale lui Octavian Șovre: „Lionel Messi mi-a semnat 9 cartonașe când a auzit pentru ce le vreau”

Mihai Rosoiu / 08.04.2021, 11:51

Octavian Șovre este arbitrul român surprins de camerele de luat vederi solicitându-i un autograf lui Erling Haaland.  Imediat după apariția imaginilor, presa românească și nu numai a comentat pe marginea gestului. Firesc, mulți dintre noi, l-am acuzat pe asistentul FIFA. La puțin timp după ce a fost bombaradat de critici, s-a aflat motivul pentru care bihoreanul a vrut semnătura starului de la Dortmund. Într-un interviu acordat exclusiv pentru Playsport.ro, veți putea citi dezvăluiri uluitoare ale lui Octavian Șovre. Acesta vorbește despre cauza pe care o servește de ani buni și despre bucuriile aduse copiilor de iscăliturile marilor sportivi, printre care și Lionel Messi.

Dezvăluiri uluitoare ale lui Octavian Șovre: „Cu Lionel Messi am dialogat mai multă vreme”

Domnule Șovre, ați ajuns cunoscut în toată lumea după episodul cu Erling Haaland

Da, dar nu mi-am dorit asta. Așa a fost să fie. Televiziunea britanică a surprins momentul și apoi au început să apară știrile.

Ați fost criticat în primă fază, după care lumea a aflat motivul gestului dumneavoastră. V-au deranjat criticile?

Nu, nu mă deranjează în general. Arbitrajul m-a tăbăcit. Eu sunt un ardelean domol, care nu se supără prea ușor. Am avut momente, în trecut, când mă afectau, dar cu timpul am învățat să rezist. Și ca să fiu sincer, criticile nu prea le-am citit pentru că nu am avut timp. Abia ce-am ajuns acasă și nu prea puteam să văd ce s-a scris sau s-a discutat. E adevărat, am vorbit cu familia și mi s-a transmis că s-a discutat mult pe marginea subiectului.

Spuneți-ne mai multe despre această cauză pe care o serviți de mai multă vreme

Păi, ce să vă spun… Cu ceva vreme în urmă, eu împreună cu alți colegi de-ai mei, arbitri, am decis să sprijinim un centru în care se aflau persoane cu probleme de sănătate. La fiecare sfârșit de an făceam chete și puținul care se strângea, era donat acestui centru. Cu timpul au mai venit oameni lângă noi și asta ne bucură enorm. Am încercat să sprijinim cu tot cum am putut acest centru.

Inițial s-a crezut că acea semnătură era pentru o persoană anume. Care este realitatea?

Asociația pe care noi o sprijinim, este vorba despre „SOS Autism” organiza câte un bal caritabil la fiecare sfârșit de an. Asta până să apară pandemia. În cadrul acestor evenimente se organizau licitații unde erau vândute diferite obiecte de valoare. Printre aceste obiecte se aflau și cartonașele cu semnăturile fotbaliștilor sau sportivilor celebri. Banii strânși pe aceste bunuri ajungeau în posesia asociației unde se află aceste persoane cu anumite probleme de sănătate.

Cum a reacționat Messi când Octavian Șovre i-a cerut autograful
Cum a reacționat Messi când Octavian Șovre i-a cerut autograful

Sute de semnături de la marii sportivi ai planetei

Ați spus cartonașe cu semnături ale sportivilor celebri. Sunt multe astfel de obiecte?

N-aș putea să vă spun o cifră exactă, dar estimez că am obținut aproximativ 250 de astfel de autografe. Și nu vorbim doar despre autografe ale marilor fotbaliști. Spre exemplu, la Jocurile Olimpice am intrat în contact cu sportivii de top de la celelalte ramuri sportive. Și de acolo am multe iscălituri. Toate aceste autografe au mers la licitațiile despre care vă vorbeam și au fost cumpărate, iar cu banii au fost ajutați cei suferinzi.

Sunt mulți fotbaliști de top printre cei care v-au oferit autografe?

Evident. O situație aparte este cea a lui Lionel Messi. Cu el am dialogat mai mult pe această temă. M-a ascultat și atunci când a aflat despre ce este vorba, mi-a semnat 9 cartonașe, nu unul. Vă dați seama că nu i-aș fi cerut așa ceva, dar el a fost impresionat atunci când i-am spus despre oamenii care vor beneficia de pe urma acestor semnături.

Haaland nu a aflat pentru ce i-a solicitat semnătura

Haaland a aflat de ce i-ați cerut să vă semneze pe cartonaș?

Nu, nu am avut timp să-i spun. Va afla, cel mai probabil. Am fost sunat de presa internațională și sunt sigur că va citi…

Se obțin bani mulți pe aceste cartonașe cu autografele vedetelor din sport?

Nu știu să vă spun, în schimb vă pot spune câți bani se cheltuie pentru o persoană cu o formă gravă de autism. Există oameni care au nevoie de însoțitor și tratament, iar pentru asta e nevoie de bani. Cred că nu greșesc, dar pentru o astfel de persoană cheltuielile minime sunt de 500 de euro lunar. Vă dați seama ce înseamnă suma asta pentru ei. A existat un caz la agenție, al unui tânăr tată, de 35 de ani, care trebuia să se opereze de cancer. S-au făcut toate eforturile, dar până la urmă, omul s-a prăpădit. Dar să știți că eforturile nu au fost zadarnice. Persoana s-a mai putut bucura de copilul lui încă vreo câteva luni…

Poate acest gest al dumneavoastră, criticat inițial, ar putea să fie benefic pentru cauza de care v-ați atașat…

Chiar m-aș bucura. M-au sunat jurnaliști din străinătate și le-am explicat că prin natura regulamentului nu pot vorbi decât cu aprobare din partea forurilor. Apoi am decis să răspund cu orice risc. Poate am să fiu amendat pentru că am răspuns întrebărilor, dar îmi asum. De aceea, sper din tot sufletul să fie un lucru pozitiv, tot ce s-a întâmplat la meciul de marți. Acești oameni au nevoie de sprijin. Și nu doar cei din Oradea, ci din toată țara. Până acum nu am vorbit despre acest lucru, dar acum am făcut-o. Nu pot să vă spun de ce. Eu sunt omul care este convins că nimic nu e întâmplător pe lume. Poate acum a fost momentul să afle lumea despre asta.