EXCLUSIV. Mihai Eșanu și-a găsit echipă în Liga 1. Unde a ajuns „groparul” lui Dinamo după despărțirea de „câini”. UPDATE: „Mult succes”

Justin Gafiuc 19.08.2022, 13:37
EXCLUSIV. Mihai Eșanu și-a găsit echipă în Liga 1. Unde a ajuns „groparul” lui Dinamo după despărțirea de „câini”. UPDATE: „Mult succes”

Încă unul dintre oamenii care și-au trecut pe CV rușinoasa retrogradare a lui Dinamo în L2 și-a găsit echipă tot în L1. Este vorba despre Mihai Eșanu, 24 ani, goal-keeper-ul care a comis gafe antologice inclusiv în barajul cu Universitatea Cluj.

În tur, a ieșit necontrolat dintre buturi, l-a faultat dur pe Tescan, iar Remacle a profitat imediat de faptul că poarta a rămas goală. Apoi, la retur, Tescan a trimis un lob de la distanță, Eșanu n-a apreciat corect traiectoria balonului, care a aterizat direct în plasă.

Update, 19 august, ora 13.34. Mihai Eșanu a fost prezentat oficial pe pagina de facebook a grupării din Târgoviște. Portarului i s-a făcut doar o succintă prezentare, în care au fost enumerate formațiile la care a evoluat până la momentul prezent și i s-a urat mult succes în noul sezon. Mai jos puteți vedea amănuntele înțelegerii, așa cum au fost prezentate de Playsport pe 10 august.

Doi ani la Târgoviște

Știrea inițială

Mihai Eșanu a fost recrutat acum de Chindia, cu care va semna un contract pe doi ani. El așteaptă întâi să fie declarat liber de FRF pentru a putea parafa tranzacția cu dâmbovițenii, unde va intra în concurență cu Căbuz, titularul de drept, și cu Moldovan.

”Mulțumesc, DINAMO, pentru tot! A fost un vis devenit realitate și o onoare să joc la echipa pe care am iubit-o de mic. Au fost 9 ani cu de toate: victorii, înfrângeri, bucurii, lacrimi, momente de neuitat, accidentări. Îmi pare sincer rău pentru că, uneori, evoluțiile mele nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor suporterilor. Aș fi vrut să rămân și să ajut să aducem Dinamo acolo unde îi este locul, dar nu a depins de mine. Mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine și de noi în momentele bune, dar mai ales în cele rele”, nota recent Eșanu pe contul său de Instagram.

Mesajul portarului trădează faptul că, după experiența tristă din finalul sezonului anterior de coșmar, clubul din Ștefan cel Mare n-a mai dorit să-l păstreze. Ovidiu Burcă ar fi decis să renunțe la serviciile sale din două motive: relația încordată cu fanii din cauza gafelor care au trimis în L2 pe Dinamo și stilul de a face atmosferă agitată în vestiar.

Promovat de Rednic, debut oferit de Contra

Eșanu a crescut la Dinamo, e un jucător inventat la centrul juvenil al ”câinilor” și întreaga carieră și-a petrecut-o la roș-albi, cu excepția unui sezon la Balotești (L2), sub formă de împrumut. A cucerit un tilu național la juniori, a apărat și în UEFA Youth League, formula pentru tineret a Champions League.

La prima echipă a lui Dinamo a fost adus de Mircea Rednic, în vara lui 2018, iar Contra i-a oferit debutul în L1 în august 2020, chiar împotriva Chindiei, când Straton s-a accidentat în timpul jocului și a trebuit să fie înlocuit.

El ajunge la Târgoviște într-un moment sensibil pentru grupare. Trupa lui Mihalcea se află abia pe locul 14 după patru etape, a adunat numai două puncte și o așteaptă în L1 două runde infernale: în deplasare cu FCSB și acasă cu Craiova lui Rotaru, înnoită pe bancă cu Mirel Rădoi.