Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993 (Remember)

Gabriel Peneș / 21.02.2021, 13:19
Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993 (Remember)

Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993. Acest episod din viaţa celui mai mare fotbalist român este povestit de Grigore Cartianu, în cartea sa, intitulată „Hagi”, apărută în 2014. În acea perioadă, Hagi făcea parte din Brescia Romena, creată de Mircea Lucescu în Italia.

Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța

Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993. „Regele” a trecut prin momente de cumpănă în 1993, când juca la Brescia, fiind atunci la un pas de o tragedie din cauza unui accident auto. Acest episod din viaţa celui mai mare fotbalist român este povestit de Grigore Cartianu, în cartea sa, intitulată „Hagi”, scrie adevarul.ro. Decarul naționalei se întorcea la Constanța din Italia, pentru a-și vizita părinții. La volanul mașinii se afla bunul său prieten, Darius Handrea.

„Hagi zboară spre Bucureşti, iar marţi dimineaţa urcă în maşina lui Darius, un Mitsubishi, pentru a ajunge la Constanţa. N-avea de unde să ştie că se afla în faţa unei cumpene a vieţii. …Darius e la volan, Gică pe bancheta din spate. Bolidul goneşte cu 70 de kilometri la oră. În alte condiţii, Darius apăsa zdravăn pedala de acceleraţie, depăşea lejer suta, dar aşa, pe o şosea alunecoasă, o lasă mai moale”, scrie Cartianu în cartea sa.

Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993
Gică Hagi, grav accident de mașină în apropiere de Constanța. A fost la un pas să-și piardă viața în 1993. În acea perioadă, Hagi era jucătorul lui Mircea Lucescu, la Brescia, în Italia

A fost la un pas să-și piardă viața în 1993

”Darius e un şofer de nota 10, cunoaşte maşinile ca nimeni altul. Urziceni… Slobozia… Feteşti… podul de la Cernavodă… Medgidia… Castelu… Basarabi… Se apropie Constanţa. Mai sunt vreo 6 kilometri. Gică abia aşteaptă să ajungă acasă, să-şi vadă părinţii. Indiferent că vine de la Bucureşti, de la Brescia sau de la Madrid, mereu e nerăbdător să intre pe poarta casei de pe strada Rândunelelor… Şoseaua despică în două satul Valu lui Traian. E un fel de poartă a Constanţei. Ai ajuns aici, mai e puţin şi se văd blocurile”, își continuă ziaristul povestirea.

Se face o curbă uşoară, pe care Darius o ştie cu ochii închişi. A făcut drumul ăsta de sute de ori. Trage de volan, dar simte că roţile nu-l mai ascultă. Au prins o pojghiţă de gheaţă. Maşina pivotează nefiresc, trecând pe celălalt sens. Gică apucă să întrebe, îngrozit: „Ce faci?” Se ghemuieşte, instinctiv, cu mâinile încleştate pe scaun. Darius e transpirat tot. Trage de volan spre dreapta cât poate de tare, apasă frâna… apoi nu mai ştie nimic… Gică simte că zboară prin aer… izbeşte uşa cu corpul… se loveşte cu capul de plafon… Doamne… Apoi se face linişte.

Totul a durat câteva secunde, dar lui Gică i s-a părut o veşnicie. Îşi trece mâna peste faţă, pentru a se convinge că trăieşte. Trăieşte! Aude vocea lui Darius: „Gică!” Nu are forţa să-i răspundă. Încă o dată: „Gică!” „Sunt aici”, îngaimă în cele din urmă. Întinde mâna, pentru a i-o întâlni pe cea a lui Darius.

Cei doi încep să se limpezească: nu stau ei pe scaune, ci scaunele sunt deasupra lor. Înseamnă că s-au răsturnat… Maşina e cu roţile în sus. Uşile s-or deschide? Doamne… cam greu, dar se deschid! Gică se târăşte afară, Darius după el. Se ridică în picioare, iar picioarele îi ţin. Înseamnă că nu s-a rupt nimic. Doar câteva zgârieturi… La un pas de ei, maşina stă, hidos, cu roţile spre cer. O roată chiar se mai învârteşte, în gol… Mai trece un timp până ce Gică se hotărăşte: el va merge la Constanţa, după ajutoare, iar Darius va rămâne acolo, lângă Mitsubishi.

Cei doi ies la marginea şoselei. Se apropie o Dacie. Gică face cu mâna. Dacia opreşte. „Mă luaţi, vă rog, până la Constanţa?” „Poftiţi”, răspunde şoferul. Apasă acceleraţia, apoi îşi ia inima în dinţi: „Nu sunteţi fotbalistul Hagi?” „Ba da, eu sunt…”. A doua zi, Gică era în avionul de Milano, pentru a prinde antrenamentul de după-amiază al Bresciei. Dar mintea îi era răvăşită de gândul că marţi, 16 februarie 1993, la 28 de ani şi 11 zile, şi-a văzut moartea cu ochii”, a mai scris Grigore Cartianu despre accidentul lui Hagi.