Hagi a spus tot. Motivul pentru care a început să poarte costum la meciuri în 2023: „Asta mi-a zis Ianis, învăț de la el”

Alex Matei 03.06.2023, 14:41

Gică Hagi ține și la imaginea sa și a jucătorilor de la Farul. De aceea a hotărât să facă un upgrade vestimentar de la începutul anului.

Totul a plecat de la o discuție cu Ianis. Inspirat de sfaturile managerului de la Rangers pentru fotbaliștii săi, Hagi a reacționat. Farul a adoptat modelul britanic și a adoptat un nou stil.

„Am vorbit cu Ianis. Mi-a zis că atunci când a venit Beale, noul antrenor, le-a impus o ținută. Am spus și eu la conducere că dacă intrăm în playoff, trebuie să arătăm și noi un nivel. E un stil englezesc, am preluat ideea. Am vorbit cu Ianis, noi discutăm una, alta. Așa a ieșit ideea și a fost foarte bună. Cum să nu învât de la Ianis? La ce nivel a ajuns și în ce club e… Cum să nu învât de la el?

El o să fie implicat tot mai mult, nu mai are 18 ani, are 24. E la un club atât de mare, vede o mulțime de lucruri acolo. Vorbim tot timpul, în fiecare zi, despre fotbal, nu de altele. Facem schimb de păreri. Ce e bun, iau de la oricine. Ce nu e bun, arunc”, a spus Hagi pentru Orange Sport.

Costume pentru titlu

În anul în care Farul a câștigat campionatul, Hagi și băieții lui au făcut impresie și din punctul de vedere al stilului. Fotbaliștii au purtat costume la sosirea la stadion, iar Hagi a avut sacou sau vestă la fiecare partidă. În anii trecuți, „Regele” prefera treningul pentru aparițiile de la marginea terenului.

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Farul Constanta, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 13 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Urmăriți Playsport.ro și pe