Recunoaște că l-a înșelat pe Victor Pițurcă. Vica Blochina, dezvăluiri despre fostul selecționer. “Nu a dorit copilul”

Iosif Pintilie 26.03.2023, 19:23

Căsnicia dintre Victor Pițurcă și Vica Blochina a fost una dintre cele mai celebre din România. Cei doi au fost împreună 16 ani, dar au avut o căsnicie cu năbădăi.

Vica, recunoaște: „L-am înșelat”

Vica Blochina recunoaște că era complet îndrăgostită de „Piți”, însă spune că l-a înșelat pe fostul selecționer de mai multe ori.

În același timp, ea îl ataca pe fostul ei soț, despre care spune că nu și-a dorit copilul pe care îl au împreună.

”Nu vedeam pe nimeni altcineva decât pe el. Nu știu cum… Cred că în momentul ăla sentimentele erau din ambele direcții, pentru că altfel relația nu ar fi ținut 16 ani și nu am fi făcut un copil pe care el nu l-a dorit oricum. Eu pot să calc pe oricine pe cap, nu am rușine, dar dacă el voia să mă facă mică, mă făcea.

Având în vedere faptul că știam că niciodată nu o să fiu soția lui sau că o să avem o relație, nu mă gândeam că o să țină atât de mult, eu l-am înșelat pe el foarte mult. Da, în toți anii ăștia, din răzbunare. Nu știu dacă el știa. Cred că a simțit, dar cumva a fost o chestie de răzbunare a mea cu mine.

Nu îmi place să mai vorbesc despre povestea asta pentru că mă răscolește foarte mult. Știu că această poveste mi-a deviat viața cumva. Puteam să am o viață cu totul altfel. Eu eram un alt om dacă nu îl cunoșteam pe el. Cred că ar fi fost foarte bine fără el. Cred că Dumnezeu a vrut să se nască acest copil între noi doi.

Cred că asta a fost karma mea, să fac un copil cu un bărbat însurat, care eu, până atunci, până să îl cunosc pe el, le judecam pe toate prietenele mele care aveau relații cu bărbați însurați. Eu eram foarte frumoasă, foarte haioasă, foarte deșteaptă, aveam toate calitățile”, a declarat Vica Blochina, potrivit click.ro.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe