Se întețește conflictul pe axa Craiova – FCSB. Sorin Cârțu l-a pus la punct pe Mihai Stoica

Giosanu Catinca / 24.11.2021, 17:40
Se întețește conflictul pe axa Craiova – FCSB. Sorin Cârțu l-a pus la punct pe Mihai Stoica

FCSB a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-1, în prima etapă a returului din Liga 1. Echipa bucureșteană a suferit timp de mai bine de o repriză cu FC Botoșani, dar schimbările făcute la 0-1 au întors jocul și au contribuit în mare măsură.

Faptul că jucătorii roș-albaștrii au revenit spectaculos a născut controverse în rândul iubitorilor de fotbal. Sorin Cârțu a făcut declarații șocante la adresa lui Mihai Stoica.

Conflictul dintre Sorin Cârțu și Mihai Stoica ia amploare

Președintele Universității Craiova a dezvăluit că nu a avut răbdare să se uite la meciul dintre FCSB și FC Botoșani. El a susținut că ”a mai văzut acest meci”. Ulterior, a reacționat și directorul sportiv de la FCSB, Meme Stoica, în încercarea de a pune capăt speculațiilor. El a spus că că doar cineva care este ”prea prost” sau care este rău intenționat se poate gândi la un eventual blat.

Pentru cei care s-au uitat la meci… Dacă debitezi asemenea inepţii, ori n-ai nicio legătură, eşti rău intenţionat sau prost de bubui. Adică în prima repriză le-am spus jucătorilor să nu atace, iar celor de la Botoşani să marcheze? Apoi s-a vorbit invers pentru a doua repriză?

Oamenii sunt prea proşti, prea proşti. Botoşani cum s-a dat la o parte? Le-a spus Croitoru > Lui Edjouma cum i-a zis? Sunt bazaconii prea mari, prea mari.”, a spus oficialul celor de la FCSB, conform Telekom.

”Nu mă uit la partidele FCSB – Botoșani”

Sorin Cârțu a luat act de declarațiile lui Meme Stoica și a ținut să îi răspundă managerul roș-albaștrilor.

Pe mine mă interesează ce spune Stoica? Aș avea o problemă dacă analizele le-am face amândoi la fel. Înseamnă că eu am o problemă, dacă avem aceeași viziune la fotbal. Eu n-o să încerc să pun zoaie pe mine, așa cum face el. Nu sunt obligat să mă uit la aceste partide. Dacă 22 de partide s-au terminat în același mod, de ce trebuia să mă uit la a 23-a?

E și o chestie de intuiție. La sutele de meciuri pe care le-am antrenat, nu trebuie să mă uit mult la un meci. Eu n-am făcut niciun fel de interpretare. N-am spus nici de una, nici de alta. Doar am spus că nu mă uit la partidele FCSB – Botoșani. Interpretările sunt făcute de el, care, probabil, are ceva pe căciulă, vreo muscă.

Plus că, dacă aș fi rău, cum e el în declarații, aș putea să spun că el n-are cum să-i analizeze bine pe ai lui, pentru că se uită dintr-o cutie de carton. În rest, să fie sănătos.”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit celor de la Fanatik.

După 16 etape, FCSB este la opt puncte în spatele CFR-ului, formație care, în weekend, a învins-o pe U Craiova 1948 cu 2-0.