Sorana Cîrstea a primit interzis de la Ion Ion Țiriac să vorbească despre acest subiect. Condiții clare impuse de fiul miliardarului român

Giosanu Catinca / 25.09.2021, 11:49
Sorana Cîrstea a primit interzis de la Ion Ion Țiriac să vorbească despre acest subiect. Condiții clare impuse de fiul miliardarului român

Sorana Cîrstea a primit interzis de la iubitul Țiriac junior. Frumoasa jucătoare de tenis trebuie să respecte neapărat condițiile impuse de fiul miliardarului român. În caz contrar, s-ar putea produce o ruptură între cei doi. Ce este obligată să facă sportiva din Târgoviște ca să nu se încheie relația.

Sorana Cîrstea, interdicții de la iubitul Ion Ion Țiriac

Sorana Cîrstea și Ion Ion Țiriac au o relație care durează de ceva timp. Oficial, ei se iubesc din 2020, dar, neoficial, cei doi ar fi împreună de mai mulți ani. Ei și-au ținut relația secretă și asta pentru că fiul afaceristului era încă un bărbat căsătorit. Nu se despărțise de Ileana Lazariuc, femeia cu care are doi copii minunați.

Ei s-au cunoscut la complexul Stejarii Country Club, acolo unde Sorana locuiește, iar Ion s-a mutat după divorțul de Ileana Lazariuc, consumat în 2017. Acolo s-au văzut, s-au plăcut, s-au cuplat, deși se cunosteau de mult timp, căci la un moment dat frecventau aceleași grupuri.

Complexul situat în Pădurea Băneasa este deținut de milionarul Ion Țiriac. El nu știa de idila fiului său, iar când a aflat nu a fost deloc încântat. Dimpotrivă! Magnatul nu prea a fost de acord cu relația aceasta. Cu timpul a acceptat-o, însă Sorana trebuie să respecte regulile familiei iubitului său.

Regula de aur din relația cu Țiriac jr.

Țiriac jr. este destul de impunător atunci când vine vorba despre relațiile pe care le are. Chiar dacă se poartă ca un gentleman, toate femeile din viața lui trebuie să respecte cu sfințenie o regulă a tăcerii care le este adusă în vedere încă de la primele întâlniri. Inclusiv Sorana trebuie să asculte de el. Sportiva are interzis să vorbească despre povestea de iubire pe care o trăiește alături de Țiriac jr. Acesta este unul dintre motivele pentru care refuză orice interviu care nu are legătură cu partidele de tenis pe care ea le dispută.

Sorana Cîrstea nu își dorește să îl supere deloc pe iubitul ei, de care este îndrăgostită până peste cap și despre care simte că este sufletul pereche. Ea nu i-a cunoscut pe cei doi copii ai partenerului său din cauza faptului că Ileana Lazariuc nu vrea acest lucru. Totuși, fiul magnatului păstrează legătura cu mama copiilor, de care pare că încă este atașat. Ei au fost văzuți împreună în zona de nord a Capitalei când Sorana se afla la un turneu, iar Ion Ion Țiriac a sărutat-o pe frunte.

Până să devină iubita lui Țiriac jr, Sorana Cîrstea a avut o relație de trei ani cu un jucător columbian, Santiago Giraldo, împreună cu care a fost între 2014 și 2017.