Vestea imensă primită de Halep la o lună şi jumătate după ce a fost depistată pozitiv: „Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată”

George Drafta 05.12.2022, 16:06
Vestea imensă primită de Halep la o lună şi jumătate după ce a fost depistată pozitiv: „Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată”

Simona Halep are motive să fie încrezătoare pentru un verdict favorabil din partea instanţelor care au pe masă cazul său.

Încurajările vin de la unul dintre membrii Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, românul Cristian Jura. Acesta are informaţii suplimentare legate de mersul anchetei şi susţine că Simona Halep a reuşit să demonstreze cum a ajuns substanţa interzisă în corpul ei.

„Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet”, a declarat Cristian Jura pentru Pro Sport.

Poate scăpa şi fără suspendare

Constănţeanca de 31 de ani a fost suspendată provizoriu după rezultatul testului pozitiv comunicat în data de 7 octombrie. Ea va apărea în faţa legiuitorilor din Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, iar în cazul în care nu va fi mulţumită de decizia luată de aceştia va putea face apel la TAS.  Cristian Jura crede că Simonei i se poate ridica suspendarea dacă îşi va demonstra complet nevinovăţia.

Cristian Jura i-a dat speranţe campioanei noastre pentru un verdict favorabil
Cristian Jura i-a dat speranţe campioanei noastre pentru un verdict favorabil

„Ea se află în acest moment între ridicarea suspendării și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă. Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping: să se stabilească foarte clar modul în care a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive.

Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei. Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței. Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că Simona nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau că a folosit metode interzise”, a completat juristul.

 

Cât mai trebuie să aştepte Simona pentru o decizie

Se pare că fostul lider mondial mai are de aşteptat până să poată să se prezinte în faţa judecătorilor. O astfel de procedură durează până la câteva luni, iar data audierilor nu va fi comunicată dinainte. Ci doar rezultatul lor.

 

„Procedural, urmează mai multe etape. Mai întâi, e o audiere provizorie organizată în fața Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului. În această etapă este posibilă ridicarea suspendării provizorii a sportivei, ținând cont de dovezile că a ingerat un supliment contaminat.

Dar aș face o precizare importantă. Așa cum este posibilă ridicarea suspendării provizorii, la fel de bine ea poate fi menținută, depinde foarte mult de probatoriu”, a mai explicat Cristian Jura.

Urmăriți Playsport.ro și pe