Dinamo a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a şasea din Superligă.
„Câinii” au avut prima ocazie a meciului de pe stadionul Arcul de Triumf, în minutul 4, la lovitura de cap a lui Pascual, pentru ca un minut mai târziu Chipciu să lovească bara cu un şut de la distanţă.
Karamoko i-a încercat vigilenţa lui Lefter, în minutul 13, în timp ce la cealaltă poartă Stanojev a trimis pe lângă bar, în minutul 23.
Trei minute mai târziu Alibek Aliev a şutat şi el pe lângă poarta dinamovistă, iar golul a picat în minutul 34, la poarta oaspeţilor. Armstrong a înscris superb, de la marginea careului şi a oferit echipei sale un avantaj minim la pauză.
Scoţianul a bifat dubla, în minutul 48, când a marcat cu un şut la firul ierbii, şi Dinamo se distanţa pe tabelă. Bellaarouch a intervenit salvator la Stanojev, în minutul 62, însă dinamoviştii au primit o lovitură grea în minutul 67.
Alexandru Musi a primit al doilea galben în urma unei intrări dure la portarul Lefter şi a fost eliminat. Clujenii au profitat de situaţie şi după ce Drammeh a trimis în bara transversală, în minutul 71, acelaşi jucător a redus din diferenţă cu un şut puternic, din careu, în minutul 77.
Nistor a produs emoţii dinamoviştilor cu şutul său peste poartă, în minutul 86, dar gazdele au rezistat asaltului clujean şi Dinamo – U Cluj a fost 2-1.
Deocamdată alb-roşii revin pe prima poziţie a clasamentului, cu 13 puncte, iar U Cluj este pe locul 6, cu 9 puncte.
Andrei Nicolescu, preşedintele ”câinilor” a tras concluziile partidei şi a ţinut să îl remarce pe Cătălin Cîrjan. Oficialul dinamovist a ţinut să scoată în evidenţă atmosfera din cadrul echipei.
”Am arătat că ştim să suferim. U Cluj a ştiut să joace între linii mai bine decât toate adversarele de până acum.
Cîrjan mi-a plăcut foarte mult, a dominat jocul. Păcat că pasele lui nu au dus la finalizare. Plus faza defensivă, pe care toată lumea cam evită să o discute la Cîrjan. El e un excelent jucător defensiv, nu doar ofensiv.
Jucătorii au încredere în antrenor, în staff, iar asta se vede. Asta era cumva teama, că jucătorii nu vor înţelege, că vor încerca să aibă soluţii individuale. Faptul că vin rezultatele îi ajută să aibă încredere.
De asta sunt alături de grup, asta e foarte important. Mai avem mult de lucru, jucătorii ştiu chestia asta. Cel mai important e că ei îşi doresc”, a spus Nicolescu, la Prima Sport.