Despre „inculții care bat mingea” pentru fericirea ta

“De ce atâta atenție pentru niște parveniți cu milioane de euro, unii dintre ei, fără cultură și cu gusturi discutabile?” E una din replicile care sintetizează disprețul față de fotbaliști, cel puțin la noi. Pentru că da, e dispreț și despre asta vreau să vorbim aproape de începutul lui 2022! 

E un dispreț tot mai acut și în ambalaje diferite pe care îl simt din partea celor mai mulți dintre colegii de meserie. Normal că trebuie să le evaluăm și criticăm evoluțiile, derapajele din viața privată care le mistuie fotbalul din teren, dar una e una și alta e alta, să fim cinstiți. 

Acum trăim o vreme a disprețului față de jucători. Culmea, tocmai față de cei care ne fac să existăm profesional și să ne bucurăm în sufletele noastre dincolo de slujbă, în sufletele noastre de atacanți ratați, lideri de galerie deturnați sau arbitri nepricepuți.

Da, ei ar putea juca fotbal foarte bine și încasa aproape la fel de mulți bani și fără noi. Pe când noi suntem în postura criticilor care pândesc scriitorii. Și asta e bine, e firesc! Nu e normal însă atunci când criticii ard de nebuni cărțile înainte să le citească! Jucătorii sunt materia noastră primă. Pentru analize, pentru interviuri, pentru editoriale, pentru statistici. Pentru tot universul muncii noastre. 

Jucând fotbal, băieții ăștia își îndeplinesc propriile obiective în viață. În paralel, prin joaca lor, ne fac fericiți. Rar, des, ne fac! De-aceea mai urmărim fotbal, nu? Ei bine, câți dintre noi, făcând meseriile noastre, îi putem face fericiți pe ei? Cam dezechilibrat raport între cei care sunt disprețuiți și cei care disprețuiesc, nu? 

Dinamo Bucureşti, eșec dramatic cu Industria Kielce, în grupa A din Liga Campionilor

O echipă din Argentina a câştigat Copa Sudamericana, echivalentul Ligii Europa din America de Sud

Cât ești de bun dacă ești doar rău?

Și-atunci, osanale și pupături calde de recunoștință, gratuit, pentru fotbaliști? Nu, niciodată! Nicidecum! Dar hai, înainte de toate, să îi cunoaștem! Nici sportiv nu îi cunoaștem toți prea bine, darămite ca oameni. Disprețuim ceea ce nici nu cunoaștem și cât de trist răsună asta…

Noi trăim inclusiv din multitudinea eșecurilor lor. Și trebuie să respectăm condiția lor, fără dispreț, pentru a ne accepta propria condiție. Firește, dacă am avea echipe în grupele Ligii Campionilor și Europa League, dacă ne-am califica la toate turneele finale europene și mondiale, și lor, și nouă ne-ar fi mult mai bine. Dar inclusiv eșecurile lor ne țin în viață, pentru că în spatele lor se află un meci. Iar noi uităm că în spatele meciului se află și oamenii care îl joacă.

A devenit un mit jurnalistic acesta: ești bun în presă dacă ești rău. Aproape că nu mai ești așa de bun dacă ești inteligent, dacă ești corect sau dacă ești talentat. Stilul hain, camuflat sau direct, ține loc de toate. Bagă drujba și vei astupa cu huruitul disprețului propriile carențe! E mai lesne, se poartă, de ce nu?

Doar un alt mod

Am vrut în această ultimă jumătate de an din 2021 să încep să vă împărtășesc din felul în care sunt, trăiesc și văd lumea fotbaliștii de azi. A fost și este una din misiunile mele, pentru că am trecut prin mai multe etape ale înțelegerii jucătorilor. 

La început, din postura de jurnalist, am avut o cunoaștere parțială, cu avantajele și dezavantajele ei. Apoi, lucrând îndeaproape cu ei prin prisma acțiunilor echipelor naționale, i-am descoperit în profunzime. De la Under 15 la veterani. De la partide amicale spre meciuri cu miză mare și chiar turnee finale, câte au fost, EURO 2016, EURO U21 din 2019, Jocurile Olimpice. Cantonamente, oameni, idei. Altă cunoaștere.

Am zis că e momentul să profit de șansa care mi s-a oferit să am această înțelegere amplă a fotbaliștilor și a lumii lor. Și să o împărtășesc. Nu am început un exercițiu de PR, ci o demitizare. Și, recunosc, abia acum, prin interviurile Playsport, ajung și eu la altă etapă a descoperirii lor. Nu voi termina niciodată. Dar ne vom bucura împreună de acest exercițiu. De aceea facem ce facem și păstrăm ce iubim. Pentru că ne face fericiți.

Ce-am învățat, până la urmă

La final de 2021 și aproape de 2022, vă urez din tot sufletul să îi cunoaștem pe jucători! Și să-i disprețuim, dacă nu avem altfel cum, pe cei pe care merită să îi disprețuim, după “imaculata” noastră analiză intimă “obiectivă”. 

Să ne aducem aminte cine joacă fotbalul care ne obsedează, numele cui l-am scris cu carioca pe tricourile copilăriei, visele cui le-am visat pe maidanele de puștan și pe cine luptăm să transferăm în FIFA 22 pentru echipa noastră. 

Dacă ar fi să aleg un singur lucru, doar unul, pe care l-am învățat lucrând cu Victor Pițurcă, Anghel Iordănescu, Christoph Daum, Cosmin Contra și Mirel Rădoi la naționala mare, acesta cu siguranță ar fi respectul față de jucători și meseria lor. 

Da, ei primesc multe, multe lucruri pentru eforturi poate mai mici decât cele pe care le facem noi, cei din tribună, în viețile noastre. Și pentru care primim deseori mărunțiș. 

Dar noi, nu știu câți și cum, îi putem face fericiți pe ei. 

Ei, enervându-ne, dezamăgindu-ne, creând așteptări pentru zbaterea noastră și foarte rar îndeplinindu-le, fac practic totul. Fac fericirea tribului nostru de “bolnavi cu fotbalul”.

La mulți ani și sănătate!

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică