INTERVIU EXCLUSIV. Ovidiu Hoban anunță în lacrimi retragerea ca fotbalist la 39 de ani și dezvăluie din culisele carierei: “Din vară voi fi antrenor sau manager! Am o ușă deschisă la Hapoel Be’er Sheva și la CFR Cluj!”

Nu prea i-a plăcut expunerea și cu greu a deschis totdeauna poarta spre tot ce înseamnă gândurile lui pe teren și viața de dincolo de stadion. Ovidiu Hoban s-a consacrat printr-o cumințenie smulsă din tiparul Maramureșului natal în antiteză cu răutatea eficientă care i-a adus trofee și l-a făcut fotbalist de națională. Apropo, mai știți ce liniștiți eram când îl aveam la mijlocul României? Nici nu simțeam că e acolo înainte de meci. Și ce repede uitam după fluierul final truda postului ingrat, cu povara nestrălucirii…

M-am gândit că un dialog cu Ovidiu Hoban, ajuns la 39 de ani, va însemna o trecere în revistă a reperelor din cariera lui. Pentru asta mă documentasem pentru interviu. Speram că poate îl voi îndupleca să povestească un episod-două pe care nu le știam, că vom descoperi ce fel arată fotbalul văzut prin experiența lui… Nu mă așteptam să anunțe acum, aici, că se va retrage. 

Poate și pentru că m-am obișnuit să fiu liniștit cu el la mijlocul României. Sau la mijocul oricărei echipe. 

Visul care bate vârsta

Ovidiu, când ți-ai fixat să joci până la vârsta asta? Încă din momentul în care ai înțeles că vei deveni sigur fotbalist profesionist sau pe parcurs, în ultimii ani, văzând că încă mai poți?

Încă o surpriză în Cupa României. CFR Cluj, doar 2-2 pe terenul lui Metaloglobus

Salariu colosal refuzat de Louis Munteanu! Cât le-a cerut americanilor după ce aceștia i-au oferit…

Eu am avut totdeauna un scop în fotbal. De când eram copil, apoi obiectivul l-am păstrat cu mine și pe perioada junioratului și după ce am început la seniori. Am făcut totul ca să reușesc să am o selecție la națională, un meci pentru România! Asta am vrut de când eram puști. Restul, celelalte, au venit pe parcurs. Tot văzând, de la an la an, că pot din punct de vedere fizic iar la nivel mental am aceeași atitudine, mentalitatea puternică, am continuat și am ajuns aici.

Care e secretul continuității la nivel înalt? Cât ține de pregătire și cât de structura cu care te naști? Edi Iordănescu spunea că ești jucător U21 pentru el, după cum alergi!

Cred că înainte de toate trebuie să vrei. Asta e esențial. Apoi, normal că toate influențează într-o măsură și că ai nevoie și de pregătire fizică bună, și de viață extrasportivă corectă, dar și de un fond genetic bun. Însă eu cred că în fotbalul de azi… de fapt, nu de azi, de cam multă vreme!, munca a depășit talentul. Deci pregătirea e esențială, că și structura genetică, dacă nu o conservi și mobilizezi prin pregătire, degeaba! Eu mereu am vrut să demonstrez ceva și asta m-a ținut în priză permanent.

Lacrimile unei dezvăluiri

Când ai plâns prima oară în fotbal și când a fost ultima oară? 

Hmm… aici nu știu dacă să spun de lacrimile de bucurie sau de cele de supărare! (râde) Poate am mai plâns când eram copil, dar nu a fost vreun moment care să mă marcheze sau pe care să îl țin minte. Prima oară când știu că am lăcrimat, chiar dacă nu am plâns în hohote, dar sigur am lăcrimat!, a fost când mi-a cântat imnul. La primul meci pentru România. Am simțit că toată copilăria și tinerețea îmi sunt împlinite. Că toate sacrificiile au meritat. Iar ultima oară… îmi dau lacrimile acum, sincer… pentru că am decis… din vară nu mai joc fotbal. Mi-e greu tare, zău… Dar vreau să fiu mai mult timp lângă familia mea, am lipsit mult…

Așadar, decizie fără cale de întoarcere? Sincer, mă așteptam să trecem prin reperele carierei tale, dar nu credeam că ai luat deja decizia asta…

Păi anunț în premieră acum! Mai am contract până în vară cu CFR Cluj iar în aceste luni până la final mă voi consulta cu familia și voi alege fie drumul antrenoratului, fie cel al managementului fotbalistic. Îmi plac amândouă și pe oricare drum voi merge, o voi lua de la început, treptat. Dacă voi antrena, voi începe cu o grupă de copii și juniori. E și firesc, dar îmi oferă și mai mult timp liber, o vreme, pentru familie. Altfel, viața de antrenor la seniori e la fel de complicată în raport cu familia precum și cea de jucător! Uite că tot ce am muncit în fotbal mă răsplătește încă o dată și am deja o ușă deschisă și la în Israel, unde am jucat, la Hapoel Be’er Sheva, și la CFR Cluj! Cei din Israel de mult timp îmi spun să revin acolo. Iar la CFR am toată susținerea, indiferent de opțiune.

Ai lucrat cu diferite tipuri de antrenori, inclusiv selecționeri. Unii mai riguroși, mai stricți, alții mai buni motivatori și mai deschiși. Ce fel de abordare crezi că e cea mai potrivită la jucătorul român? Ce profil de antrenor? Sau nu se poate vorbi de un tipar al jucătorului român?

Păi cel mai bun e profilul antrenorului cu rezultate! (râde) Experiența îmi spune că indiferent în ce zonă a antrenoratului ai fi mai bun, oricât de apreciat ai fi pentru una sau pentru alta, până la urmă ești judecat doar după rezultate. Când câștigi și lucrurile merg bine la nivel de rezultate, abia apoi încep discuțiile și analiza profilului tău. Dacă nu reușești să ai rezultate, nu mai are nimeni timp de profilul tău…

“Eu n-am renunțat la națională, de aceea am fost dezamăgit”

Ai marcat un singur gol pentru România, dar unul aproape cât o calificare. Dacă nu egalai pe final, cu Finlanda la București, poate altfel ar fi stat lucrurile în ultima rundă din preliminariile EURO 2016… Cum ai trăit acel moment și cum îl retrăiești acum, la rece, după 6 ani?

Atunci eram toți conștienți că trebuie să egalăm, în secundele acelea. Mentalitatea era setată de la începutul meciului pentru victorie. Indiferent de post, toți simțeam asta. Am urmărit mingea și… n-a fost unul din cele mai grele goluri, dar importanța e cea pe care o spui și tu. Să știi că nu prea pot să retrăiesc la rece! Și-acum, uite, când vorbim, am parcă aceleași emoții dacă mă gândesc la faza golului… Cred că de o mie de ori dacă îmi voi aminti, tot voi avea emoții!

Poți să scoți din toată perioada ta la națională episoadele cele mai amuzante? 

Măi, tu știi foarte bine, în anii aceia, cu grupul acela de jucători, erau mai puține glume decât poate sunt acum! Simțeam așa, că avem un scop definit, era o concentrare intensă mai mereu. Amuzante erau momentele când mai mergeam la film. Poate prin sala de masaj. Mai glumeam cu prietenii cei mai buni pe care îi am de la națională. Keșeru, Sănmărtean, jucători cu care mă știam de mult dar de care anii la națională m-au legat și mai mult… Prietenii frumoase, vor continua…

Când ai simțit în sufletul tău că, după 30 de meciuri, s-a terminat povestea cu echipa națională? 

Nu a fost un moment anume, o zi sau o săptămână în care să-mi spun că s-a terminat. Mai întâi a fost o dezamăgire. După ce am fost convocat și am jucat titular la națională, deși eram campion în Israel, la următoarea acțiune nu am fost nici pe lista preliminară. Am fost puțin dezamăgit, repet, dar am continuat să muncesc și să sper. Încet-încet mi-am dat seama, pe parcurs, că e un capitol încheiat. Am început să mă obișnuiesc apoi cu asta. Nu a fost un moment anume pentru că nu am renunțat niciodată în sinea mea. Am simțit din exterior, am început să înțeleg că e nevoie de o întinerire a lotului, de un schimb de generații. Și m-am împăcat.

De ce anume ți-e dor cel mai mult din tot ce înseamnă echipa națională? 

Mi-e dor, mi-e chiar foarte dor de momentul când începea imnul… O să zici că e o obsesie, că sunt eu mai naționalist, dar pentru mine un moment sfânt. Când trebuie să pui sufletul și să cânți imnul. 

“Fără răutate pe teren nu ai cum în fotbalul de azi”

Ai fost coleg la națională și cu Lobonț, Raț sau Marica, dar și cu Ivan sau Răzvan Marin, în intervalul 2013-2017 când ai reprezentat România. S-a schimbat între timp ceva în abordarea fotbaliștilor români? Cum sunt față de generația ta la 20 și ceva de ani?

E o întrebare complexă, sincer. Ce s-a schimbat, înainte de abordare, cred că sunt… rezultatele! Că aplombul și patriotismul au rămas, asta știu. Dorința de calificări, la fel. Însă ceva se întâmplă de nu mai putem face mai mult de atât. Nu știu eu să spun care e motivul sau care e problema, aș spune dacă aș ști. Și Ivan sau Marin vor și pot, dar ceva se întâmplă și nu ne calificăm.

De ceva vreme ne lipsește în mod evident, la națională, jucătorul de tipul tău, al lui Pintilii. Un mijlocaș la închidere clasic, de acest fel. De crezi oare că sunt posturi cu tot mai puține soluții de perspectivă în fotbalul nostru? 

Pentru că înn ziua de azi copiii nu se mai uită la jocul lui Casemiro sau nu caută să vadă cum juca  Gattuso. Toți își aleg reperele spre Messi și Mbappe. Adică de acolo de unde nu e muncă de jos și nu se cară pianul. Merg doar unde se cântă la pian! Așa că, automat, aria de selecție devine tot mai mică. Tocmai de aceea depinde enorm de antrenorii lor, la nivel de copii și juniori. Ei ar trebui să lucreze și în direcția asta. Ca să fii mijlocaș în fața apărării îți trebuie o serie de calități diferite. Inteligență, răutate, poziționare… Fără răutate nici nu ai cum, că fotbalul de azi e muncă și îndârjire!

Ce îți place și ce nu îți place la fotbalul românesc de azi comparativ cu cel de la începutul anilor 2000?

Calitatea nu-mi place. E scădere drastică, drastică! Nu am stagnat, nici pe departe, am făcut pași mari înapoi la nivel de calitate a jocului. Tehnologia îmi place, afli tot despre adeversar, știi tot, nu te mai ia nimic prin surprindere. 

Vârfurile Sănmărtean, Mutu și Pintilii

Ai titluri de campion, Cupe și Supercupe atât în România, cu CFR Cluj și Petrolul, cât și în Israel. Care trofeu ascunde bucuria cea mai mare?

Sunt două trofee speciale pentru mine. Cupa cu Petrolul e prima Cupă. Imediat am ajuns și la echipa națională, a fost unic. Apoi, primul titlu de campion. Cel din Israel. Am scris istorie acolo și am trăit o satisfacție aparte.

Care e cel mai talentat, nu neapărat valoros, dintre coechipierii pe care i-ai avut până azi? 

Sănmărtean! La talentul pe care l-a avut, eu mă așteptam ca Lucian să ajungă la o echipă de top mondial. Un bagaj nativ formidabil. Iar alături de el un jucător despre care spunem prea puțin dacă spunem doar talent: Adi Mutu.

Ai sute de meciuri în Liga 1 în care ai evoluat pe o sumedenie de posturi. Totuși, te-ai consacrat ca mijlocaș defensiv. Care e adversarul de același profil cu tine care ți s-a părut cel puțin la fel de dur ca tine?

Aaa, aici e simplu! L-am avut și adversar, și coechipier. Și dacă nu a fost rău ca mine, atunci sigur a fost mai rău ca mine! (râde). E Mihai Pintilii. Îmi plăcea enorm să joc la națională cu el lângă mine. Știam că am un câine de luptă alături! Cum să te mai temi de ceva?

Rugăciunea specială și secretele pescarului Hoban

Ai fost totdeauna tipul muncitor și serios, care s-a ferit parcă de o prezență publică puternică. Spune-mi, totuși, te rog, un secret din afara gazonului. Ce îți place să faci cel mai mult în timpul liber? 

Hai să îți povestesc puțin despre pasiunea cu pescuitul, atunci. Sunt pescar înrăit! Acum, fiind la CFR Cluj, merg pe Lacul Căprioara. Dar mi-am planificat să merg în viitorul apropiat la pescuit pe râul Ebru din Spania, la specimene mai mari. Știu sigur că o să mă întrebi de captura record, dar să știi că fiul meu de 13 ani deține recordul la noi în familie! Eu am prins un crap de 13,8 kilograme, el unul de 17 kilograme! Dar dacă merg pe Ebru, la pescuit de somn, poate îl depășesc!

Care e locul pe care l-ai vizitat până acum care te-a impresionat cel mai mult?

În mod clar Israelul e pe locurile 1, 2 și 3! Locurile, oamenii, totul mi s-a părut minunat. M-am simțit și foarte iubit, dar și cucerit de tot ce am văzut și învățat. 

Știu de la echipa națională, dar sunt sigur că s-a aplicat și la nivel de club. Te rugai mereu atât înainte de meci, cât și după meci. Ce rol ocupă credința în viața ta? 

Un rol foarte important. Dar nu prea vorbesc despre asta pentru că prefer să fac și să tac. Uite, să-ți spun doar atât, eu nu cer lucruri uriașe. Când mă rog înainte de meci o fac pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că sunt sănătos și pot să joc. Iar după meci, să-i mulțumesc pentru că am ieșit sănătos din partidă. 

Ce sfat i-ai da, dacă ai putea, lui Ovidiu Hoban cel de la 18 ani?

Să muncească mai mult!

Și mai mult?

Da, da! Dacă eram și mai muncitor, ajungeam și mai departe în fotbal!

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică