Nume uriașe din fotbal i-au urat „La mulți ani” lui Gică Hagi! Cine își amintește cu groază de „stângul” Regelui

Olteanu Ștefan 05.02.2022, 10:17

Gică Hagi împlinește astăzi, 5 februarie 2022, frumoasa vârstă de 57 de ani, iar mai multe nume uriașe din lumea fotbalului s-au înghesuit să îi transmită „Regelui” un mesaj de „La mulți ani”. Arsene Wenger, Rivaldo, Hristo Stoichkov, Cafu, Jordi Cruyff, Laurent Blanc sau Emilio Butragueno sunt doar câteva dintre numele care și-au rupt puțin din timpul liber pentru a-i transmite lui Hagi câteva gânduri frumoase.

VIDEO special, dedicat lui Gică Hagi! Regele fotbalului românesc împlinește 57 de ani. Ce nume uriașe din fotbal i-au urat „La mulți ani”

Gică Hagi a fost de departe cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, dar și unul dintre cei mai mari jucători care au existat vreodată pe plan mondial, iar cu ocazia zilei sale de naștere, mai multe nume uriașe din fotbal i-au urat „La mulți ani”.
Surpriza pentru „Rege” a fost organizată chiar de cei din interiorul clubului Farul Constanța, care au postat pe rețelele de socializare un clip video cu superbele mesaje primite de Hagi. Oameni uriași din lumea fotbalului, precum Arsene Wenger, Rivaldo, Hristo Stoichkov, Cafu, Jordi Cruyff, Laurent Blanc sau Emilio Butragueno s-au înghesuit să îi transmită câteva gânduri bune lui Gică Hagi cu ocazia împlinirii a 57 de ani:

Salut, Gheorghe! Îți doresc numai bine! Profit de oportunitate să îți urez la mulți, mulți ani sănătoși! Continuă să ai grija de piciorul tău stâng, era mortal îmi amintesc. Îți doresc numai bine! Bucură-te de această zi împreună cu familia. Toate cele bune. Sper să te revăd în curând”, i-a transmis Arsene Wenger, antrenorul de legendă al clubului Arsenal Londra, lui Hagi.

Rivaldo, al căruit fiu, Rivaldinho, a colaborat o bună parte cu Gică Hagi la FC Viitorul, i-a transmis „Regelui” următorul mesaj:

Salut, prietene și la mulți ani. Dumnezeu să te binecuvânteze, meriți tot ce este mai bun. Să ai o zi minunată. Cu stimă, prietenul tău! Toate cele bune!”.

Mesaj superb din partea rivalului și prietenului Hristo Stoichkov

Gică Hagi și Hristo Stoichkov au fost rivali și buni prieteni în același timp de-a lungul carierei pe care au avut-o în fotbal. Cei doi s-au duelat în toată cariera pentru titlul de cel mai bun fotbalist al Europei, dar și al Barcelonei, unde au fost colegi.
De ziua lui Hagi, fostul mare internațional bulgar a transmis:

Don Gică Hagi, Gehorghe! Astăzi este o zi specială, îți transmit multe îmbrățișări. La mulți ani, prietene. Fratele meu, ești în inima mea. În toți acești ani, prietenia noastră a fost mereu acolo, pentru că așa sunt prietenii. Este un privilegiu să te cunosc ca persoană, ca fotbalist. Ești mereu aici, înăuntru. În toată viața mea nu am găsit un prieten adevărat cum ești tu și familia ta. Te apreciez din toată inima. Din partea mea, Marianei, Cristinei, Mihaelei, îți urăm la mulți ani pentru că o meriți. O îmbrățișare puternică, multe sărutări și multă fericire”, i-a transmis Stoichkov.

De asemenea, nici Cafu, fost căpitan de legendă al Braziliei și dublu câștigător de Cupă Mondială, nu a ratat ocazia de a-i transmite câteva cuvinte frumoase lui Hagi:

Salutări din partea căpitanului Cafu. Vreau să te felicit pentru tot ce ai reușit. Toate cele bune. Îmbrățișări din partea căpitanului Cafu”.

Felicitări din partea familiei Cruyff: „Ești o legendă”

Jordi Cruyff a fost coleg cu Gică Hagi la FC Barcelona în perioada 1994 – 1996.

Salut Gică! În numele familiei Cruyff și a mea bineînțeles, îți urez la mulți ani. Ești o legendă, un prieten, un jucător minunat, un antrenor minunat, o persoană minunată și îți urez toate cele bune. La mulți ani”, a transmis Jordi Cruyff.

Alain Giresse, fost fotbalist de legendă al lui Bordeaux și al naționalei Franței, a trimis următorul mesaj:

Sunt încântat, onorat să îi pot transmite la mulți ani lui Gheorghe Hagi, un jucător pe care l-am urmărit mereu cu plăcere, l-am admirat pentru calitatea sa tehnică. Îi transmit o aniversare frumoasă alături de prieteni, de familie”.

Un alt francez legendar care l-a felicitat pe Hagi este Laurent Blanc:

Salut și la mulți ani. Sper că ești alături de familie, de prieteni. Va fi mereu o plăcere să discut cu tine și să te văd”.

De asemenea, Marco Materazzi, fundașul central care a contribuit la cucerirea Cupei Mondiale din 2006 de către Italia, a declarat:

Ești o legendă și îți urez la mulți ani sănătoși. Ne vedem în curând”.

Emilio Butragueno: „Ai fost un campion”. Mesaje superbe din partea colegilor de la Real Madrid

Gică Hagi și Emilio Butragueno au fost colegi la Real Madrid în intervalul 1990 – 1992:

Te salut, Gică. Este o plăcere să îți fiu alături într-o zi atât de specială pentru tine. Cu toții avem amintiri minunate cu tine din timpul în care ai fost la Real Madrid. Atât ca și comportament în teren, cât și în afara lui. În teren ai fost un campion, o persoană extraordinară. În spatele meu este Alfredo Di Stefano, un simbol al Madridului, care ne-a creat această mentalitate de învingător. Toate cele bune, ai grijă de tine. Aceasta este și casa ta”.

Manuel Sanchis, de asemenea fost coleg cu Hagi la Real Madrid, a transmis:

Te salut, Gică. Este o plăcere să fiu în contact cu tine și să te felicit pentru cei 57 de ani pe care îi împlinești. Îți doresc să ai o zi frumoasă împreună cu familia și prietenii. Te îmbrățișez.

Dragă prietene, îți transmit toate cele bune cu ocazia zilei tale de naștere. Avem multe momente speciale la Madrid, a fost o bucurie să te cunosc și îți urez la mulți ani”, a fost și mesajul lui Michel, fost mijlocaș la Real în perioada 1984 – 1996.

Ce cadou și-a făcut Gică Hagi de ziua sa. „Am zis să fim sensibili”.

Jean-Pierre Papin, câștigator al Balonului de Aur în 1991. „Sper că ești tot timpul măreț, cum ai fost întodeauna”

Fost mare jucător la Marseille, Milan, Bayern sau Bordeaux, internațional francez, dar și câștigător al Balonului de Aur în 1991, Jean-Pierre Papin a transmis:

Salut, Gică. Am vrut să-ți urez la mulți ani. Sper că ești bine, că ești tot timpul măreț cum ai fost întotdeauna. Îți transmit o mare îmbrățișare și felicitări!”.

Arda Turan, internațional turc și fost jucător la FC Barcelona și Atletico Madrid, a fost promovat în anul 2005 la echipa mare a lui Galatasaray chiar de antrneorul Gică Hagi:

În primul rând îți transmit cele mai calde salutări și îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat. Ești unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal atât în istoria fotbalului mondial, cât și în istoria fotbalului turc. Sper ca viitorul să fie la fel de frumos pentru tine și urmașii ce îți poartă numele. Te îmbrățișez cu drag și îți urez tot binele din lume”, a spus Turan.

În schimb, Miguel Angel Nadal, fost mare fundaș central la Barcelona, coleg cu Hagi în intervalul 1994 – 1996, a declarat:

Dragă, prietene. La mulți ani, te îmbrățișez cu drag. Știi că te stimez mult și aștept vești de la tine. Multă sănătate ție și familiei și la mulți ani din partea prietenilor tăi din Mallorca”.

O altă felicitare din Spania a venit din partea lui Luis Milla, fost coleg cu Gică Hagi la Real Madrid:

Salut, Gică! Avem amintiri foarte plăcute, te îmbrățișez și îți transmit cele mai bune urări cu ocazia acestei zile. Toate cele bune prietene”.

Hagi a primit un mesaj și din partea lui Sergi Barjuan, cu care a fost coechipier la Barcelona:

Salut, Gică. Să fii fericit în această zi, să ai parte de multe alte aniversări frumoase. La mulți ani și multă sănătate.

Și în cele din urmă, ultimul care i-a transmis „La mulți ani” este Gianfranco Zola, legendarul atacant italian:

Este ziua ta și îți urez să fie una cu adevărat specială. Sunt convins că ești și acum într-o formă foarte bună și ai putea juca dacă ai vrea. La mulți ani!”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622