Încă din primele ore după începerea mandatului de selecționer, Edward Iordănescu a devenit personaj într-o nouă serie a “telenovelei” de la echipa națională. După sezonul selecționerului, a început sezonul secundului! Asta pentru că Iordănescu junior l-a adus cu el pe Alexandru Radu, colaboratorul său de încredere de până acum, personaj fără anvergură în fotbal dar loial și util selecționerului până astăzi. FRF nu l-a acceptat ca antrenor secund, ci doar pe postul de analist. Și de aici a început telenovela, culisele ei le aflați azi în premieră!
După ce în ultimii ani au fost secunzi ai naționalei antrenori precum Isăilă, Moldovan, Badea, Mihalcea, Gane sau Dică, acceptarea lui Alexandru Radu, poreclit “Cartof”, a căzut din start în calculul FRF. Acesta nu are nici “nume”, nici o experiență mai vastă ca Iordănescu, nici un trecut tricolor, principalele trei criterii ale federalilor.
Dar, cerința lui Iordănescu junior a fost acceptată, însă în forma preferată de FRF, postul de analist pentru Alexandru Radu. Înțelegerea dintre Stoichiță, portavocea FRF la negocieri, și Iordănescu a fost că FRF va alege antrenorul secund iar Radu rămâne analist în staff-ul de pe hârtie.
Și Stoichiță a trecut la treabă, întâlnindu-se cu Daniel Pancu. Fără Iordănescu la întâlnirea-negociere! De ce a fost Pancu prima opțiune pentru FRF? Pentru că, propus pentru postul de selecționer U21 înaintea numirii lui Bratu și dus cu vorba o perioadă de federali, Pancu merita o “reparație” în ochii FRF. Risca, în același timp, să devină un contestatar vocal al Federației, dat fiind faptul că e un fost fotbalist cunoscut și apreciat, care are și o colaborare la un post tv!
Pancu a acceptat, în cadrul întâlnirii cu Stoichiță, postul de secund al naționalei! A dat semne clare că va accepta și dintr-o discuție telefonică, dar lucrurile s-au concretizat la întâlnirea față în față. În paralel, Iordănescu junior a discutat cu Pintilii, Teja sau Maftei, dar simple întâlniri și discuții, nicidecum negocieri sau oferte! Urma ca după aceste întâlniri să ofere părerea și propunerea lui către Mihai Stoichiță. Așadar, Mihai Pintilii nu a primit nicio ofertă din partea FRF!
Când Stoichiță a auzit de întâlnirea lui Iordănescu junior cu Pintilii, mesajul a fost clar: exclus! Ar fi însemnat ca Federația să se facă de râs și să-și încalce principiile, angajând antrenor fără licență.
Toate lucrurile păreau clare în “bătălia” secunzilor, Pancu a și apucat să comunice pe pagina personală de facebook un mesaj care confirma public alegerea lui de a lucra ca secund la echipa națională. Doar că…
Fostul jucător de la Rapid și Besiktas a aflat clar, dintr-o discuție ulterioară cu Iordănescu, faptul că antrenor secund, în fapt, va fi totdeauna Alexandru Radu “Cartof”, colaboratorul său de încredere, în ciuda a ceea ce va fi scris pe foaia cu staff-ul! Așadar, pentru Pancu, în activitatea de la lotul primei reprezentative, atribuțiile ar fi fost cele de al doilea secund, mâna dreaptă a lui Cartof! Departe de ce discutase cu Stoichiță!
Bulversat și temându-se că intră într-un joc pe care îl va pierde, Pancu a apucat să retracteze în direct la tv postarea de pe rețelele de sociale, încercând să câștige timp pentru a obține clarificări concrete de la Stoichiță. Pancu nu ar accepta nicidecum poziția de al treilea om în staff, renunțând astfel cel puțin pentru o vreme la cariera de principal pe care și-o dorește și blocând inclusiv potențialele oferte în acest sens, mult mai bănoase, din zona arabă și Turcia.
Niciodată numirea antrenorilor secunzi nu a durat atâta la echipa națională! Iar lucrurile se prelungesc pentru că Iordănescu junior caută un om care să accepte inclusiv rolul important lui Alexandru Radu “Cartof” în staff!
Pista Mihai Teja este una preferată de Iordănescu, dar federalii nici nu vor să audă. Fostul antrenor de la FCSB, Dinamo sau Gaz Metan nu are nici trecutul tricolor pe care îl are Pancu (și pe care nici Iordănescu junior nu îl are), dar are, în schimb, o problemă mai veche. Numit selecționer de tineret de FRF, a părăsit postul după doar o lună, alegând să meargă la Dinamo! Iar acest detaliu pare că atârnă în decizia federașilor de a-l accepta în postul de colaborator al selecționerului.
În acest, Pancu așteaptă ca Stoichiță și Iordănescu să aibă o discuție în care rolul lui să fie clarificat! Altfel, nu va accepta. Prezent, vineri, în emsiunea PlaySport Live, Mihai Teja spune că nu a fost contactat de Iordănescu jr. (VEZI MAI MULTE AICI – https://www.youtube.com/watch?v=mMHdsYNhsmg), în timp ce varianta Vasile Maftei este în așteptare.