EXCLUSIV | Brașoveanul Silviu Petrescu arbitrează de 15 ani în MLS: povești inedite cu Beckham, Ibrahimovici, Drogba sau Mitriță

Arbitrajul românesc nu înseamnă doar gafele fără sfârșit din campionatul intern sau delegările internaționale de top ale cuplului Hațegan – Kovacs. Peste Ocean, în SUA, brașoveanul Silviu Petrescu (53 de ani) ține sus ștacheta de un deceniu și jumătate în MLS, liga profesionistă nord americană, a fost  pe lista FIFA a Canadei vreme de 12 ani, a arbitrat șiruri de vedete, de la Beckham, Gerrard și Ibrahimovici până la Neymar, Di Maria sau Dani Alves. 

E încă în circuit la nivel înalt și-și cultivă cu atenție ”microbul” fluierului, moștenit de la tatăl său, Radu Petrescu, fost ”central” FIFA. Este omul rămas în istorie de la celebra finală de Cupa României din 1988, Steaua – Dinamo, când roș-albaștrii s-au retras de pe teren la îndemnul lui Valentin Ceaușescu după un gol anulat lui Gabi Balint. 

– Domnule Petrescu, haideți să rememorăm momentul plecării dumneavostră din țară. Când și de ce ați părăsit România?

– Am plecat pe 30 martie 1995, considerând că în Canada voi putea să-mi construiesc o viață mai bună. Eram deja arbitru în liga secundă în România, cu perspective de avansare, dar am decis să o apuc pe un alt drum, departe de casă. Școala de arbitraj o terminasem în 1986, influențat, evident, și de cariera tatălui meu, care m-a sprijinit necondiționat. A fost omul care mi-a împărtășit secretele meseriei și alături de care am și condus câteva partide. Mi-aduc aminte cu amuzament de primul joc împreună, eu la linie, el la centru. Era un amical la Metrom Brașov, a anulat peste mine un gol marcat din ofsaid, am ridicat steagul abia după ce fluierase. M-a certat strașnic atunci!

”Presiuni pe tata au fost și de la Armată, și de la Interne la finala Cupei din ‘88”

– Fotbal ați jucat?

– Nu foarte mult, dar suficient cât să mă ajute ca arbitru, să înțeleg mai bine ce e în mintea unui fotbalist ori care e dinamica unui joc. Am prins în perioada armatei chiar câteva partide în prima divizie, la ASA Tg. Mureș, unde am fost coleg cu Sabău, iar antrenor era Florea Ispir.

– E adevărat că ați plecat inclusiv pentru că ați simțit anumite adversități pe linie de arbitraj din partea fostului șef al CCA, Dan Petrescu, zis ”Fibră”?

– Deloc! Tata și Dan Petrescu au fost chiar amici. Mulți bârfeau că sunt rude, dar era numai o potrivire de nume. N-am avut niciun fel de probleme în arbitraj, unde eram comparat cu Constantin Gheorghe de la Suceava ca stil și ca prestanță, pentru că amândoi suntem foarte înalți, în jur de 1,94 metri. 

– Tata a trăit un moment delicat la finala Cupei din 1988, când Steaua a ieșit de pe teren fiindcă i-a fost anulat un gol lui Balint chiar în ultimul minut. V-a povestit despre presiunile din jurul acelei întâlniri?

– Presiuni erau de peste tot. Și de la Armată, și de la Interne. Dar nu mi-a împărtășit niciodată lucruri mai de culise și nici eu nu l-am întrebat, dacă nu mi-a spus el din proprie inițiativă. Tata a fost însă dintotdeauna un om cinstit, cu coloană vertebrală, pregătea atent fiecare meci. Mi-a povestit doar că, în primă instanță, tușierul George Ionescu n-a ridicat steagul, așa că a validat golul, dar, la presiunile dinamoviștilor, colegul său de la linie a indicat ofsaid și a trebuit să revină asupra deciziei. Așa a început scandalul.

”Suspendat un an, scos de pe lista FIFA: au fost lovituri fantastice”

– Cât de tare l-a afectat acel episod?

– A suferit mult, mai ales pentru că a fost scos singurul vinovat. Trebuia să existe cineva care să plătească, iar acela a ajuns să fie tata. Asta în condițiile în care asistentul de la care a pornit furtuna n-a pățit nimic. S-a ales cu o suspendare de un an, a pierdut ecusonul FIFA. O lovitură fantastică! A mai condus meciuri doar pe plan intern până prin 1992, dar nimic n-a mai fost la fel ca înaintea sancțiunii. N-a dat însă niciodată vina pe nimeni, n-a bănuit scenarii secrete împotriva lui, ci și-a acceptat cu demnitate statutul. Se pregătea fantastic inclusiv în lunile de pauză spre a-și asigura o revenire fără probleme.

– În 1987 a condus și o finală de Cupa UEFA, Dundee – IFK Goteborg, nu?

– Un moment istoric! A fost la linie, Ioan Igna la centru. În vremurile acelea era aproape o minune ca o brigadă din estul Europei să ajungă la un asemenea nivel. Am păstrat de la tata o mulțime de fanioane de la meciuri interne sau internaționale.

– Cât timp ați arbitrat în România, pe la ligile inferioare, vă mai alergau conducătorii cu un sac de cartofi sau doi pepeni?

– O-ho-ho! Bineînțeles! Mai ales prin Valea Jiului era distracție. Prin liga a treia te pomeneai cu tot felul de oferte: saci de cartofi, un porc, un miel, o găină, niște ouă, salamuri. N-am intrat însă niciodată în hora asta. Am gândit că sunt tânăr și nu vreau să-mi compromit o carieră pentru un sul de salam. Dar erau colegi mai în vârstă care-mi ziceau: “Lasă că iau eu și mielul tău!”. ”Ia-l!”. Știam că am șanse să promovez și nu-mi stătea capul la prostii.

”Îmi pot cumpăra un Mercedes C-Klasse cu salariul pe un an în MLS”

– Se câștigă bine ca arbitru profesionist în MLS?

– Da. Încasăm un salariu fix, plus baremurile de meci. Nu mă întrebați însă cifre, fiindcă e confidențial. Să zicem însă că mi-aș putea cumpăra un Mercedes C-Klasse cu salariul pe un an. Ni se pune la dispoziție antrenor personal, care ne coordonează zilnic programul de pregătire. Mergem frecvent la seminarii, la începutul fiecărui sezon susținem testele fizice, valide pentru întregul campionat. Chiar zilele viitoare urmează să dăm probele necesare pentru noua ediție din MLS, care începe la sfârșitul lui februarie.

– Care e procedura concretă de delegare? Sunt ocazii în care beți un pahar de vin la un protocol cu conducătorii?

– Niciodată! Cu echipele interacționăm doar cu două ore înaintea meciurilor. Delegările le primim cu trei săptămâni înainte, în interval de 24 de ore de la nominalizare trebuie să propui deplasarea, cazările, mașina pentru închiriat. MLS achită tot, eu suport doar combustibilul și mâncarea, dar bonurile pentru masă se decontează la final.

”Mitriță s-a blocat când l-am abordat în românește pe teren”

– V-ați lovit de presiuni în fotbalul american, de tipul telefoanelor sau intervențiilor pentru a ajuta pe X sau Y?

– De când sunt în MLS, din 2007, nu mi s-a oferit nici un pahar cu apă ca să ajut pe cineva. Avem semnate contracte foarte stricte cu asociația. Există inclusiv prevederi legate de interdicția de a paria. Am participat chiar recent la o reuniune la Dallas, unde a venit un agent FBI, care ne-a făcut un instructaj în domeniu, ni s-a pus la îndemână un număr de telefon special pentru a raporta orice eventuale tentative de acest gen. Nu mă interesează astfel de lucruri. Vreau să dorm liniștit în patul meu de acasă.

– Ce jucători români ați arbitrat în MLS?

– Pe Cociș, pe Mitriță, acum pe Mățan, cu care m-am întâlnit chiar la hotel la unul dintre primele lui meciuri în America. Am stat la un pahar de vorbă. Era entuziasmat de șansa de a juca în SUA, la Columbus Crew. Cu Mitriță s-a produs chiar un episod simpatic. Abia sosise la New York City FC, a intrat prin minutul 60 și, la un fault, începuse să protesteze în engleză. Încerca să mă convingă că am luat o decizie greșită împotriva lui. I-am spus în românește că putem vorbi în limba de acasă și s-a blocat. Nu se aștepta. Am povestit apoi un pic după meci, i-am explicat istoria mea în MLS.

”Încercam să-l protejăm pe Beckkam, fiindcă era emblema campionatului”

– Meciurile lui Beckham le-ați condus de multe ori?

– Am interacționat des cu David. Am arbitrat inclusiv finala MLS din 2012, Dynamo Houston – LA Galaxy, ultimul lui meci în liga nord-americană, când a și cucerit trofeul într-un final superb de carieră în SUA. Beckham a fost locomotiva MLS în acei ani și încercam să-l protejăm pe teren, fiindcă oamenii se uitau la meciuri ca să-l vadă pe el, nu pe noi. A mai fost o partidă la Houston prin 2011, programată la prânz, pe o căldură infernală, 41-42 de grade. Mi-a spus prin minutul 30: ”Referee Silviu, ar trebui să oprești meciul! Nu se poate juca!”. I-am explicat că n-am cum să întrerup întâlnirea, dar am încercat să o mai lungesc, să le mai dau timpi de respiro, nu exista încă pauza de hidratare. Jucătorii își turnau apă în ghete ca să se mai răcorească. Am obținut și un autograf de la el.

– A fost amabil?

– Foarte! M-a rugat fiica mea cea mare, Michelle, să-i aduc un autograf de la Beckham pe o minge și am reușit. Era cu body-guarzii după el la o partidă, l-am rugat să-mi dea o semnătură cu dedicație pentru copil și a acceptat fără probleme. Lui Michelle nu-i venea să creadă. Are și acum acasă acea amintire.

– Știți că asistentul român Octavian Șovre a nimerit în mijlocul unui imens scandal internațional după ce a fost surprins când i-a cerut un autograf pe un tricou lui Haaland?

– Am citit, da. Și în MLS s-a întâmplat la un moment dat un scandal similar. Un arbitru mexican a discutat cu vedeta naționalei lor, Cuahtemoc Blanco, să-i dea tricoul de la Chicago Fire, iar un reporter a surprins exact momentul când jucătorul a intrat după joc în cabina brigăzii să-i ofere suvenirul conaționalului său. MLS a intervenit atunci și a interzis astfel de gesturi. Ne-a sugerat să ne adresăm direct asociației pentru a obține tricouri de la jucători, dacă dorim.

Dialog amuzant cu Ibra: ”Bine că văd și eu un arbitru mai înalt!”

– Cu Ibrahimovici v-ați intersectat?

– Sigur că da! Fantastic! Fantastic! Chiar m-a abordat pe culoar și mi-a spus: ”Mă bucur că văd și eu, în sfârșit, un arbitru înalt, impunător!”. La cei 1,95 metri ai săi, îi privește cam de sus pe toți arbitrii, care sunt mai scunzi, în general. A fost o remarcă simpatică, pe care am ținut-o minte.

– Rooney, Kaka, Drogba, Lampard, Gerrard, i-ați trecut și pe ei în revistă?

– Pe toți! Kaka era un tip foarte elegant în joc, în timp ce Drogba arăta deseori duritate. Chiar dacă încercai să-i oferi oarecare protecție, el răspundea cu destule lucruri rele în meci. I-am și zis într-o partidă: ”Uite, eu încerc să te ajut, să poți juca fotbalul pe care-l știi, dar, te rog, ajută-mă și tu!”. Nu prea înțelegea. Făcea cam ce voia pe gazon, brusca adversarii în multe momente. Riscai să-ți urci toți jucătorii în cap. ”Păi, ce faci, îl protejezi pe Drogba și nu fluieri și pentru mine la fel?”. Un jucător foarte greu de stăpânit.

– Pe Neymar l-ați arbitrat în câteva ocazii cu naționala Braziliei.

– Nu era pe atunci jucătorul cu figuri de acum. Creștea, era mai la început. Mi-aduc aminte un amical Brazilia – Mexic, disputat în Texas în 2012. I-am dat atunci și un galben, dar a făcut un meci în care calitatea i se vedea la fiecare atingere de balon. S-au trezit însă conduși cu 2-0 de mexicani la pauză și n-au mai reușit să revină. Brazilienii au însă această tentație a jocului individual, mai șmecheri, mai cu ”floricele”. Ca spectator, îmi plac mai degrabă argentinienii, care se bazează mai mult pe echipă, pe un joc colectiv.

”Atmosferă impresionantă la Seattle și la Atlanta”

– Care e cel mai impresionant stadion pe care ați arbitrat în SUA?

– Îmi place enorm la Seattle, care deținea până recent recordul de asistență, cu peste 50.000 – 60.000 de spectatori aproape meci de meci. Dar Atlanta a venit tare din urmă în ultimii patru ani. Au avut partide la rând cu 70.000 de oameni în tribune. Vă dați seama ce atmosferă e, mai ales că discutăm de o arenă indoor, unde se conservă toată gălăgia!

– Ați lucrat ca taximetrist o perioadă?

– Înainte să primesc din partea MLS oferta de a deveni profesionist. La început, când am venit în Canada și m-am apucat serios de arbitraj pentru a urca în carieră, am lucrat un timp pe un post de quality manager la o companie de piese auto, apoi am preferat să fac taximetrie, pentru că-mi oferea libertatea de program spre a putea onora delegările în arbitraj. După ce am plecat din țară, mi-au trebuit șapte ani să intru pe lista FIFA a Canadei, în 2002, și încă cinci ani să încep în MLS, în 2007.

”Îi admir pe Ianis Hagi și pe Hațegan”

– Locuiți în Canada, lângă Toronto, migrați cu delegări prin toată America. Sunt două țări care, alături de Mexic, vor găzdui Mondialul din 2026. Vă pregătiți să fiți implicat în eveniment?

– E prea devreme deocamdată. Canada se preocupă momentan de participarea la Mondialul din Qatar din decembrie, au făcut până acum niște preliminarii formidabile, peste SUA și Mexic. Mi-ar plăcea însă să fiu cooptat la turneul de peste patru ani, poate ca ofițer de legătură cu arbitrii sau, de ce nu?, cu naționala României, dacă va reuși să obțină calificarea.

– Cum vi se pare de la distanță fotbalul și arbitrajul românesc?

– Am urmărit mai atent ce se întâmplă în țară în ultimii doi ani. Mi se pare că sunt destule momente pozitive, dar și unele inexplicabile, de genul capotării naționalei în campaniile pentru Mondiale sau Europene. România nu mai are cultul succesului în meciurile-cheie, parcă le e frică să joace sau câștige  exact atunci când e mai important. Îl admir pe Ianis Hagi, după cum îl admir la fel de mult și pe Hațegan. Ce progres a făcut! Mi-a părut sincer rău că s-a întâlnit însă și cu niște episoade nepotrivite, cum a fost acel penalty de la Irlanda de Nord – Elveția, care i-a blocat apoi prezența la Mondialul din Rusia. Asta e însă viața de arbitru! O fază îți poate dărâma într-o fracțiune de secundă munca de ani de zile. 

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică