VIDEO-REPORTAJ de excepție cu Ana Maria Popescu! Ana, campioana din Rahova. Amintirile unui mare sportiv crescut cu cheia de gât. „Am fost un copil de asfalt”

Ați mâncat dude direct de pe asfalt? Storcite, cu praf, dulci? Vă mai amintiți gustul biscuiților Eugenia? V-au prins controlorii după ce ați cheltuit, pe nimicuri folositoare, banii de abonament? Ați uitat că exista ceas, iar strigătul părinților de la balcon sau din curte, care vă chemau în casă, la masă, era cel mai dur lucru pe care-l puteați auzi în momentul în care lumea era a voastră? Ați pierdut cheia sau ați înjurat liftul care nu pornea cu voi fără bolovan? Cu siguranță, mulți ați avut fotograme din acest film al copilăriei.

Fie că sunteți sau nu din generația copiilor cu cheia de gât, de la bloc, de pe uliță, din cartier sau de la curte, PlaySport.ro vă invită, sâmbătă, de la ora 18, în cadrul unei ediții speciale PlaySport Live, să retrăiți secvențele unor ani care trezesc, în orice adult presat de cotidian, fâșii de nostalgie. Atunci când nu știam de bullying, nu ne era frică de microbi, stăteam transpirați în curent și nu plângeam, de rușine, că ustura julitura din genunchi. Prin ochii și cu narațiunea unei campioane olimpice, mondiale, europene. Ana Maria Popescu. Din Rahova. Și din dragoste pentru cartier .

„Dacă eu am reușit, o fetiță venită din cartierul Rahova, cu siguranță, cred, că oricine poate să ajungă acolo”. Acolo! Pe podium la Rio, Beijing sau Tokyo, Paris, Catania, Sheffield, Zagreb sau Strasbourg. Peste tot în lume. Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene, Grand Prix-uri.  

La început a fost cheia de gât. Apoi au atârnat aurul, argintul și bronzul. 

La sfârșitul lui 2021, la 37 de ani, Ana Maria Popescu și-a anunțat retragerea. „Până când drumul meu se va pava așa cum trebuie, mă voi dedica proiectelor legate de sportul juvenil, ceva drag sufletului meu. Este foarte important să le povestim copiilor despre fiecare sport în parte, să le oferim informația, pentru ca ei să își aleagă pe ce drum vor merge în viață”. 

Ana Maria Brânză, prima apariție publică după ce s-a aflat că divorțează de soțul care…

Despărțirea începutului de an în sport! Adevăratul motiv pentru care Ana Maria Brânză a părăsit…

Și Ana a acceptat să se întoarcă într-un dulce trecut. În cel al „fetiței  din cartierul Rahova”. Pentru câteva ore. Secvențe scumpe în care și-a developat anii irepetabilei copilării. Copilăria unei fetițe din generația celor cu cheia de gât. 

„Copilul de asfalt” care a urmat un an pe zgură. Înainte de spadă, a fost racheta 

România. București. Rahova. „Am fost un copil de asfalt”. Așa își începe povestea Ana. Ana din Rahova. Apoi a urmat un an în care fetița hiperactivă a încercat să se împrietenească cu zgura. Părinții au trimis-o la tenis, la terenurile din cartier, la Clubul Sportiv Școlar nr. 3 – Steaua. 

„Zi de zi, timp de un an de zile, am venit la teren fără să am vreo țintă. Toată lumea îmi explica faptul că a fi stângaci reprezintă un avantaj. Eu deja mă împiedicasem de treaba asta la școală, unde nu aveam voie să scriu cu mâna stângă, a trebuit să învăț să scriu cu mâna dreaptă, ajunsă la tenis, la fel, faptul că eram stângace mă lăsa mereu la coada șirului și mă plictiseam. Țin minte că îmi fixasem un obiectiv clar la perete. Să nimeresc banda care semnala fileul. Nu-mi explicase nimeni că, în tenis, este esențial să trimiți peste fileu”, povestește Ana, perioada în care a practicat primul sport din viața ei. Fata care, cu mâna stângă, a scris istorie. Nu cu racheta, cu spada. 

Martina Navratilova a dominat tenisul feminin în anii 80. Jucătoare de mâna stângă, cehoaica a câștigat de trei ori Australian Open, de două ori Roland Garros, s-a impus de nouă ori la Wimbledon și de patru ori la US Open. 

Brânzici, Ana de la „F”

Însă, să revenim în Rahova. Până la tenis, Ana a făcut cu adevărat performanță în cel mai iubit „sport” național al fetelor. Indiferent de vârstă, oraș, sat. Cartier, uliță, școală sau grădiniță. Elasticul. Povestește, cu nostalgie, „Brânzici” de la etajul 3. Direct de la fața locului. Adică din spatele blocului.

„Aici stăteam tot timpul, ne aruncam ghiozdanele și ieșeam afară să vorbesc tot cu colegii mei de clasă, de care mă despărțisem cu puține minute înainte. Parcarea din spatele blocului a fost cel mai frumos loc de joacă, după am descoperit sala de scrimă. La elastic era treabă foarte serioasă. Aici, în spatele blocului, ne antrenam și la școală concuram. Competițiile adevărate erau acolo și, tot timpul, exista rivalitatea asta între clase. Țin minte că noi eram la „F”. La „v-ați ascunselea” eram în stare să mă ascund și pe sub mașini”, povestește Ana. Ana de la „F”. 

Ana de la „F”. Colegă cu Dana. Prietena cu „eugenii”. Ana Maria Brânză, o elevă care nu își permitea o notă sub opt. Visul unei campioane începea din catalog: „Am avut o condiție clară din partea părinților, mergeam la antrenamente dacă nu luam note mici. Nu aveam voie sub opt, opt era o excepție”. 

Lângă versantul școlii „generale” în care a învățat, Ana își reamintește cum se mândrea cu elevul Gâlcă. Colegul mai mare Costel Gâlcă, fotbalistul de la Steaua. Cei doi sportivi de calibru formați de aceeași dirigintă.

„El a învățat la aceeași școală și pentru mine era o mândrie. Faptul că el era sportiv, juca la Steaua, iar eu consideram că trebuie să ajung la nivelul lui. Doamna dirigintă a crescut doi campioni. Țin minte că aveam o săliță de sport foarte mică, câteva bănci de gimnastică, câteva saltele și alea cârpite, dar de fiecare dată, la fiecare oră, inventa un joculeț, nu ne plictiseam niciodată, iar când vremea ne permitea, pe terenul de afară, formam două echipe, fotbal pentru băieți, handbal pentru fete. Pe mine m-a văzut cât iubesc alergarea și m-a trecut direct în poartă”, rememorează Ana care, întreruptă de zgomotul din trafic, fuge de la o amintire la alta:  

„Și să-ți povestesc m-au prins controlorii, că am văzut autobuzul cartierului, vestitul 139. Când mergeam la antrenament, la Steaua, aveam două variante. Mergeam împreună cu Dana, prietena și colega mea și se mai întâmpla să ne expire abonamentul sau să cheltuim banii aiurea, poate chiar pe „eugenii” și, o singură dată am pățit-o, când am luat tramvaiul 32 și am zis că pentru două stații nu are rost să ne mai luăm bilet. Ne-au prins controlorii și am plâns de rușine! Nu neapărat de amendă, însă nu știam cum să le spun părinților că am comis-o. Practic greșisem. Ai mei s-au amuzat teribil de suferința mea”.  

Școala în care a învățat în primii șapte ani de școală gimnazială, înainte să plece la Craiova, la liceul cu program sportiv, a fost reconstruită de la fundație, după ce, în 2017, tavanul s-a prăbușit. Elevii au fost repartizați la alte școli și încă așteaptă să se întoarcă în băncile noii clădiri. 

Cățelul Diana, domnul Popescu și Ana

Pavel, soțul Anei, a crescut tot în cartier. La două străzi și o intersecție distanță. Cei doi sportivi, care s-au întâlnit, prima oară, la clubul Steaua, ea la scrimă, el la polo, au avut și n-au știut, o cunoștință comună. Cățelul Diana. 

„Până după 18 ani, eu știam că trebuie să mă bat cu băieții, pentru că aveam foarte mulți colegi la antrenament. Târziu am înțeles că, de fapt, cu băieții trebuie să te pupi. Și ce nu știam pe atunci, la fel, era faptul că aveam să-l cunosc ani mai târziu pe domn Popescu, Pavel, soțul meu… și aici este, practic o poveste. Noi am copilărit la două străzi distanță, nu ne-am întâlnit niciodată, după în curtea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, doar că, eu în copilărie aveam un cățel salvat de la un adăpost, pe Diana. El era un fel de cățel al cartierului, genul de câine pe care-l vezi în filme, era în stare să plece cu punguța și cu banii la magazin să-ți aducă ce ai nevoie. Un câine extraordinar, care dimineața mergea, își făcea tura de cartier, iar apoi se întorcea. Mai târziu am aflat că Pavel o cunoștea pe Diana. Diana a fost legătura dintre noi, prietenul nostru comun”, povestește, încântător, Ana. Stăpâna cățelului Diana. 

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică