Campioana României a fost la un pas de un nou coșmar: al 5-lea meci conscutiv încheiat cu remiză. La fel ca în celelate meciuri, clujenii au condus, dar apoi au fost egalați. De data aceasta, CFR a fost cea care a dat gol la ultima fază. Campionii au dominat autoritar prima repriză, au lovit bara de două ori, au și marcat.
Repriza a doua a fost una de coșmar, gazdele au egalat, au și ratat șanse mari. Neguț a marcat, însă, chiar la ultima fază de gol.
Jucătorii CFR-ului au trecut pe lângă un nou rezultat slab, care le-ar fi afectat și mai mult șansele la titlu. De data aceasta, campionii au evitat dezastrul în ultimul moment.
Eram supărat, mai ales că le lăsam șansa celor de la FCSB să se apropie rar. Dar, uite, s-a întors roata. Să sperăm că am trecut de pasa proasttă și să o ținem așa. Ultimele 4 meciuri au fost la fel, am fost egalați, simțeam că nu mai avem putere să revenim. Dar la final ne-am bucurat mult, a declarat Claudiu Petrila, autorul primului gol
Căpitanul Mario Camora este și el ușurat că seria negativă a luat sfârșit. O nouă remiză ar fi avut consecințe grave pentru moralul echipei. Jucătorii campioanei speră acum să fi depășit momentul greu și să vină iar victoriile. Mai ales că rivalii de la FCSB s-au apropiat la doar 6 puncte de primul loc.
Fericit pentru victorie, dar în repriza a doua nu am jucat deloc bine. La pauză putea fi 2-3 la 0, dar nu am concretizat ocaziile, am dat și de două ori în bară. 3 meciuri la rând fusesem egalați pe final, dar bine că am câștigat. Eu cred că meritam victoria, pentru ce am arătat în prima repriză. Ei au jucat mai bine în a doua, dar au marcat la prima fază. Să sperăm că această victorie ne va ajuta să mergem mai departe, să nu mai avem parte de asemenea momente.
Poate a fost și un blocaj, după ce am dat gol, aveam spațiu să jucăm mai bine, dar nu am mai făcut pressing, nu ne-am mai ajutat. Cred că a fost ceva psihic. Acum poate aveam nevoie de acest moment, să căpătăm încredere, a comentat și căpitanul Mario Camora, la finalul victoriei cu Gaz Metan