CSU Craiova a obținut o victorie importantă în meciul care a încins atmosfera în Bănie, contra concitadinei FCU. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a dominat meciul, a punctat de două ori și a avut mai puține emoții decât se aștepta. Dar, conform unui fost mare arbitru, gazdele de luni seara, de pe Ion Oblemenco, au avut parte și de un ajutor neașteptat.
Se pare că centralul Marcel Bîrsan ar fi comis mai multe greșeli grave, în special în favoarea celor de la CSU. Conform analizei lui Ion Crăciunescu, niciunul din cele două goluri nu ar fi trebuit validat.
Ion Crăciunescu este un nume uriaș în arbitrajul românesc, de aceea, vocea sa are greutate. La Digisport, omul care a arbitrat o finală de Liga Campionilor a prezentat pe larg erorile comise de arbitrul partidei.
Și acestea nu au fost puține. Părerea lui Ion Crăciunescu este că niciunul dintre cele două goluri nu au fost valabile. La prima reușită, Gustavo s-ar fi ajutat de mână, înainte să puncteze.
La a doua reușită, faza a pornit de la un fault comis de Papp la Compagno, nesancționat de arbitru. În plus, fiecare dintre cele două echipe ar fi trebuit să aibă câte un jucător eliminat. Bancu, respectiv Van Durmen, ar fi trebuit să vadă roșu. Jucătorul celor de la FCU ar fi fost, altfel, eliminat, chiar din minutul 2, când și-a lovit cu cotul un adversar.
Și CSU poate invoca un penalty neacordat, la o intervenție a lui Kovacic asupra lui Gustavo. De remarcat că ambele erori contra trupei lui Reghecampf au venit în primul sfert de oră, apoi centralul Bîrsan a „schimbat foaia” și i-a dezavantajat pe oaspeți.
Antrenorul celor de la CSU Craiova pare să fi trecut peste perioada de criză de rezultate, care i-au îndepărtat pe olteni, de titlu. CSU a legat iar două victorii și locul de play-off este tot mai aproape. Reghe nu vrea, însă, ca jucătorii săi să se relaxeze.
Ne dorim să ne clasăm cât mai sus posibil. Fiecare partidă trebuie tratată foarte serios. Nu ne permitem să nu luăm în serios vreun meci. Tot ce se va întâmpla de acum încolo pentru noi este câte o finală.
Sunt fericit pentru meci, pentru cele trei puncte. Continuăm seria bună și sunt mulțumit de seriozitatea jucătorilor mei. Urmează meciul de la Clinceni, avem nevoie de puncte și trebuie să câștigăm, a comentat Laurențiu Reghecampf