Abia transferat în Polonia, Bogdan Racovițan s-a accidentat în meciul dintre Gornik și Rakow Czestochowa și a părăsit terenul de joc. Fostul fundaș al celor de la Botoșani este unul dintre favoriții lui Mirel Rădoi și ar fi putut intra și în atenția lui Edi Iordănescu.
Bogdan Racovițan (21 de ani) a fost titular în meciul jucat de Rakow Czestochowa în deplasarea de la Gornik. Gazdele au deschis rapid scorul, în minutul 4, iar ghinionul oaspeților avea să continue două minute mai târziu. Românul din centrul apărării a ieșit accidentat.
Bogdan Racovițan, născut în Franța, s-a impus rapid pe harta fotbalului românesc. După doar un an la Botoșani, fundașul s-a transferat în Polonia.
Din păcate, Racovițan a jucat doar în trei partide pentru noua sa echipă. A prins 20 de minute cu Wisla, 90 de minute cu Radomiak și a trebuit să părăsească terenul de joc după 4 minute cu Gornik.

Racovițan a fost o bună afacere pentru Valeriu Iftime, care l-a lăudat pe jucătorul din Dijon. „Racovițan e un fotbalist fenomenal. Vreau să vă spun că înaintea meciului (cu Sepsi, scor 1-0) el știa că pleacă și în mod normal toți fotbaliștii n-ar fi jucat.
Ar fi spus că „știți, pot să mă accidentez”. I-am spus: „Bogdane, te poți accidenta și în primul meci de la polonezi. Am nevoie de tine, trebuie să joci” și a jucat excepțional. Fără să simți că nu ar fi la întreaga lui capacitate și voință. Asta dă dovadă de mare caracter.
E o afacere corectă. Am luat 600.000 de euro, plus bonusuri, asta înseamnă 800.000 de mii de euro. Nu-i deloc un fundaș central în România ieftin la ora asta. Am și niște procente viitoare, cred că copilul va rezista în timp în Poloni și va fi jucător important la națională”, a spus Valeriu Iftime la PRO X.
La Rakow, Rcovițan este coleg cu Deian Sorescu. Fostul dinamovist nu a prins decât 16 minute în tricoul noii sale echipe.

Bogdan Racovițan este unul dintre favoriții lui Mirel Rădoi. Întrebat despre cel mai bun fundaș central din România, fostul selecționer a ezitat la finalul anului trecut între Bogdan Racovițan și Virgil Ghiță.
Ambii jucători au fost pe lista lui Gigi Becali. Ghiță tocmai i-a dat o veste bună lui Gică Hagi. A fost ales între cei mai valoroși tineri fundași din Europa.
„Sunt fericit că avem fundaşul cel mai bun din România, care a ieşit U23 în Europa. Am văzut statistica şi a fost un sentiment de bucurie şi de mândrie. Știu cât a muncit şi cât a suferit în ultimul an Ghiţă. Bravo lui pentru tot ce a făcut anul trecut şi anul ăsta, pentru că a muncit, a ajuns într-o formă foarte bună. Ne bucurăm să avem cel mai bun fundaş din România, cotat foarte bine, văzut foarte bine de europeni.
Nu e o statistică făcută în România, e făcută de cei de afară. Să fii al treilea în primii 20 din Europa înseamnă că avem un jucător foarte valoros, care e bun. Ne mândrim că e la noi în casă şi că are un sezon foarte bun”, a declarat Gică Hagi la conferința dinaintea meciului cu FC Argeș.
Virgil Ghiță (23 de ani), fotbalistul dorit și de Gigi Becali la FCSB, a fost poziționat de Marca pe locul 3, sub Jurien Timber (Ajax) și Cenk Ozkacar (Leuven). Românul s-a clasat, totuși, peste nume precum Roger Ibanez (23 ani/ AS Roma), Ronald Araujo (22 ani/ FC Barcelona) și Jules Kounde (23 ani/ Sevilla).
După 21 de etape, Racow este pe locul 3 în Polonia, cu 41 de puncte. Lider este Pogon Szczecin, cu 46 de puncte.
Poate e o surpriză ce vă spun eu acum, dar, din punctul meu de vedere, aș alege între Ghiță și Racovițan, adică fundași centrali”, a spus Rădoi, la Telekom Sport.
W 6. minucie Bogdan Racovițan opuścił boisko z powodu urazu.
„Bogdi” jesteśmy z Tobą! ????
__
35’⏱️ #GÓRRCZ 1⃣:0⃣ https://t.co/k5qOweoAw9 pic.twitter.com/kXX1ACpM1R— Raków Częstochowa ?? (@Rakow1921) February 20, 2022