Fundașul Virgil Ghiță (23 de ani) a fost inclus de prestigiosul cotidian Marca în topul celor mai buni fundași U23 din Europa, iar Gheorghe Hagi (57 de ani) este încântat.
Managerul și patronul echipei Farul Constanța, Gheorghe Hagi, l-a lăudat public pe Ghiță pentru acest lucru:
Sunt fericit că avem fundaşul cel mai bun din România, care a ieşit U23 în Europa. Am văzut statistica şi a fost un sentiment de bucurie şi de mândrie, pentru că ştiu cât a muncit şi suferit în ultimul an Ghiţă.
Bravo lui pentru tot ce a făcut anul trecut şi anul ăsta, pentru că a muncit, a ajuns într-o formă foarte bună. Ne bucurăm să avem cel mai bun fundaş din România, cotat foarte bine, văzut foarte bine de europeni.
Nu e o statistică făcută în România, e făcută de cei de afară. Să fii al treilea în primii 20 din Europa înseamnă că avem un jucător foarte valoros, care e bun şi ne mândrim că e la noi în casă şi că are un sezon foarte bun”, a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Argeș, citat de Digi Sport.
Marca a analizat 17 campionate europene pentru alcătuirea topului. Ghiță ocupă locul 3, cu un coeficient mai mare decât Sven Botman (Lille), Jean-Clair Todibo (Nice) sau Ronald Araujo (FC Barcelona). Lider în clasament este Jurrien Timber, de la Ajax Amsterdam. Pe locul 2 se află Cenk Ozkacar, împrumutat de Olympique Lyon la OH Leuven.
Virgil Ghiță a evoluat în 23 de meciuri pentru Farul Constanța în acest sezon. Fundașul central și-a trecut în cont și un gol.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Virgil Ghiță are o cotă de piață de 1,4 milioane de euro.
Farul va înfrunta FC Argeș, de la ora 17:30, în etapa cu numărul 27 din Liga 1. Meciul are o miză uriașă și poate lămuri soarta cursei pentru play-off. Farul ocupă locul 6, cu 42 de puncte, iar FC Argeș se află pe poziția 7, cu 38 de puncte.
Rapid a piedut pe terenul CFR-ului, astfel că un pas greșit al celor de la FC Argeș în acest meci ar lămuri în proporție foarte mare componența play-off-ului.