Cântă cucule, bată-te vina! 

În noapte, fanii lui Dinamo au arborat mai multe mesaje de susținere pentru Ucraina. La stadionul din „Ștefan cel Mare”, la ambasadă. „Support for the people of Ukraine!”. Dinamo KYIV, be proud of your sons”. O păcură de replici s-a întins brusc. „Ce treabă avem noi cu ei?”. Apoi au curs exemple acordate de istorie. Poate și alte peluze vor urma exemplul „câinilor”, nu știu, însă ce au făcut ei este, în primul rând, o picătură de patriotism. 

Bătrânelul din Odesa

Sabina Fati, în cartea Ocolul Mării Negre în 90 de zile, își începe drumul său spre Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina. Într-un tren intră într-un dialog cu un bătrânel blând, îmbrăcat vetust, însă curat. Profesor de muzică. După ce trenul ajunge la destinație, bărbatul o invită la un ceai în apartamentul său din Odesa. „Stau la câteva stații de tramvai, în drum spre hotelul tău”. Românca acceptă printre ezitări și, în timp ce apa fierbe în samovar în bucătăria aprtamentului confort socialist, zâmbetul octogenarului se clatină și vipla dinților este acoperită de îngrijorare. Acesta scoate un album foto și vrea să-i arate musafirei câteva fotografii prinse în sepia amintirilor. „Uite, ea e mama. Așa arăta mama când în casă, în 1941, au intrat soldații români. Și au violat-o. Au violat-o de față cu mine, m-au obligat să mă uit, eram acasă singuri. Eu cu ea, tata era pe front. Erau șapte soldați și m-au obligat să mă uit. Aveam 14 ani”. Femeia presară păreri de rău, în timp ce bătrânul se transformă și urlă. „Nu știi nimic, pe mama au împușcat-o, toată viața am trăit cu amintirea soldaților români, mă trezesc, chiar și acum, noaptea”. Apoi lovește puternic cu pumnul în masă și sparge cănile în care era ceai clocotit. „Ieși! Ieși până nu mă răzgândesc”. Năucă, poate vinovată, speriată, jurnalista fuge sărind scările blocului și lasă în urmă o poveste terifiantă culeasă dintre frânturi de memorie încă vii ale unui bătrânel evreu din Odesa. 

„În război trebuie să te bucuri când auzi o bombă. Înseamnă că traiești!”

E, din nou, război! Și e chiar lângă noi. În zarea răsăritului, în buza Dunării, peste gâtul Chiliei, în pâlnia Sulinei, la vărsarea Dunării în vârtejul Golfului Musura, sub guși de pelicani, peste brazii eterni din Munții Marumureșului, dincolo de Tisa, lângă sacra noastră Putna. În Bucovina. La Cernăuți. Acolo unde cântă cucul în doina de jale pe care noi, în gloata noastră, dansăm. Dansăm printre stacane. Cântă, cucule, bată-te vina! 

Pe timp de război, păsările nu cântă! Glasul lor e semn de pace. La război horcăie tancurile, șuieră mitralierele, tresar avioanele. 

„În război trebuie să te bucuri când auzi o bombă. Înseamnă că traiești!”. Mi-a spus-o un prieten sirian. Și el știa, eu nu puteam, însă, să înțeleg. Și m-aș bucura ca destinul să nu poată, vreodată, să-mi traducă. 

Ucrainenii nu ne sunt frați. Ne sunt vecini și atât! Ce facem noi? Ne permitem să nu fim oameni?

Ucraina este atacată din dorința unui misantrop cu o mândrie împuțită și cioturi istorice înfipte în explicații demne de agnosticism. 

Da, așa e, păcura aia de la comentarii chiar are dreptate. Ucrainenii nu ne sunt frați! Ne sunt vecini, buni sau răi. Ce facem noi? Ne permitem să nu fim oameni? Să spunem că nu e treaba noastră? Știm că ceva al nostru a rămas la ei și, pentru a intra în NATO, am semnat că nu avem pretenții asupra acestor fruntarii. Nici noi nu le suntem dragi ucrainenilor! Nici în Hotin, nici peste Dunăre la Vâlcov, nici la Odesa unde sunt, strânse și necicatrizate într-un cronchiu de amintire, urmele Dalnicului și multe alte amprente de bocanc românesc. Și discuția e lungă. Bucovina de Nord, Cetatea Albă, Bâstroe, Insula Șerpilor. Șicane. De ucraineni ne leagă ortodoxia, Mircea Lucescu și traficul de țigări. Ortodocși sunt și rușii. Însă lor, istoric, nu e bine să le ceri nici măcar un foc chiar și atunci când împarți cu ei țigara. O știm de la Kuciuk – Kainargi, din Războiul de Independență, din Primul Război Mondial, de la tezaur, Yalta (blestemat „Argonaut!”), sovhozuri, comsomoliști nespălați și inculți, tancuri, cenușiu de budionovkă. Ceasuri. Când mâncați mici la Hanu’ lui Manuc să știți că acolo, lângă muștarul vostru, în urma pactului de la 1812, am pierdut pământ sfânt. Dar de unde nu o știm? Și cât putem continua! 

Așa cum spuneam, ucrainenii ne sunt vecini și cam atât. Și nu dintre cei mai buni. Cu ei ne certăm chiar și pe valurile din Marea Neagră. Însă ce suntem noi? Ar trebui, oameni! Dincolo de șicane, ism, pretenții la fruntarii, Trianon sau Yalta, Uniunea Sovietică, NATO sau Putin. Iar dacă în acest război o să putem să ne ajutăm vecinul, ar trebui să o facem cu sufletul deschis. Nu pentru el. Pentru noi! Ajutându-ne vecinul aflat într-o situație cruntă, am deveni, trebuie să știm, patrioți. Ne-am descoperi acest miez uitat în decenii frânte și am demonstra ce fel de oameni suntem. Nu e așa? Oameni buni! Și da, eu cred că românii nu sunt patrioți. Sunt, mai mult, patriotarzi. Pentru că, în România, patrioții au murit. Mulți cu plumb în ei. Pe front sau, mai grav, uitați. Pentru că patriotismul este despre fapte, nu despre vorbă și misticism, paradă și tricolor pus la fereastră. E despre curaj, nu despre păreri. Cântă cucu-n Bucovina. Oare știm cine a scris versurile? 

„Ne batem, altfel blestem pe noi dacă nu ne batem”. A spus-o Iorga când Bucovina de Nord și Basarabia ne-au fost luate din nou. Și noi ne-am mai gândit, am analizat, am ezitat. Ne-am certat. Oricum am fi murit. Și am făcut-o. Însă, de frică, am preferat să murim vii sub talpa sovietică. Cea mai urâtă moarte! Și încă ne zbatem să înviem.

O cană de ceai

Azi, în zile de război, privim și ne contrazicem. Ezităm. 7000 de ucraineni au intrat în România în fuga lor din raza războiului. Un ceai cald oferit în suferința lor, o pernă, o țigară, un mesaj, orice. Un gest ne face oameni. Și, să fii om, e primul pas spre a fi patriot. În plus, pe timp de război, să fii om este o formă de curaj. 

Și poate, peste ani, un ucrainean, azi speriat și fugit din orașul lui atârnat de mâna mamei sale, o să spună că românii sunt oameni buni. Pentru că, atunci, când rușii le-au demonstrat puterea, cineva a oferit un ceai. Iar cel care a pus apa la fiert a fost un patriot. 

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică