Rapid se implică pentru a ajuta refugiații din Ucraina. Ce au pregătit fanii giuleșteni pentru victimile războiului

Radu Bordei 04.03.2022, 06:34
Rapid se implică pentru a ajuta refugiații din Ucraina. Ce au pregătit fanii giuleșteni pentru victimile războiului

Cei de la Rapid nu puteau sta indiferenți la suferința vecinilor noștri. Ucraina este victima unei agresiuni militare inițiate de președintele Vladimir Putin. Sute de oameni au murit și foarte multe familii au fost forțate să fugă din calea bombardamentelor declanșate de armata rusă.

Țara noastră este una din destinațiile oamenilor goniți de război și societatea civilă din România s-a implicat mult în ajutorarea persoanelor care și-au pierdut casele ori familiile. Clubul giuleștean s-a decis să dea și el o mână de ajutor

Rapidul ajută refugiații din Ucraina. Ce au pus la cale suporterii „vișiniilor”

Giuleștenii n-au rămas insensibili la drama trăită de ucraineni. De aceea, clubul condus de Victor Angelescu a decis să contribuie la eforturile de ajutorare a refugiaților. Aceștia vor fi susținuți și de fanii din Giulești.

Am demarat o campanie, împreună cu suporterii. Vom strânge diverse lucruri, cât se va putea. O delegație va pleca din partea clubului nostru, să încercăm să ajutăm și noi cât putem, într-un astfel de moment nenorocit, a declarat ofițerul de presă al clubului, Lucian Ionescu.

Mutu mirat de gestul lui Abramovich. „A luat o decizie ciudată”

Un mare ajutor poate veni chiar de la oligarhul rus, Roman Abramovich. Acesta a anunțat că vrea să vândă Chelsea, iar profitul va fi trimis către refugiații și victimele războiului. Adrian Mutu a fost unul din primii fotbaliști transferați de londonezi, după ce clubul a fost preluat de magnatul rus.

Este o decizie ciudată, dar am auzit că suma se va duce către Ucraina, cred că este un gest frumos, s-a mirat Mutu.

Roman Abramovich a decis să cedeze clubul pe care l-a preluat în 2003 și pe care l-a dus pe cele mai înalte culmi ale fotbalului european, după ce a cucerit de două ori trofeul UEFA Champions League, în 2012 și 2021.

Nu voi cere ca vreun împrumut să fie plătit. Nu a fost niciodată despre afaceri sau despre bani pentru mine, ci despre pasiune pură pentru joc și club. Mai mult, i-am transmis echipei mele să înființeze o fundație caritabilă, iar tot profitul net obținut în urma vânzării va fi donat. Fundație va veni în ajutorul tuturor victimelor și a războiului din Ucraina. Asta include asigurarea de fonduri critice pentru necesitățile urgente și imediate ale victimelor, precum și susținerea recuperării pe termen lung a acestora.

Vă rog să înțelegeți că a fost o decizie incredibil de greu de luat și mă doare să mă despart de club în acest mod. Oricum, chiar cred că așa este cel mai bine pentru interesul clubului, a transmis Roman Abramovich

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622