Craiova a pornit bine în play-off, nu se mai oprește din câștigat. Oltenii s-au impus clar, fără nicio emoție, contra revelației din ultima perioadă, FC Argeș. Se pare că jucătorii lui Prepeliță nu au trecut peste bucuria calificării între primele 6 echipe ale campionatului. Și au făcut figurație în Bănie.
Craiova și-a făcut treaba și a obținut a 7-a victorie consecutivă și începe bine lupta pentru locul doi.
Jucătorii Craiovei se felicită pentru un nou succes în Liga 1. Juveții au debutat cu dreptul în play-off și acum pot spera la mai mult
Sunt foarte fericit, am ajutat iar echipa, am dat gol, am și câștigat. Atmosfera e bună, trebuie să profităm de asta, să o ținem așa. Echipa, ca și mine, suntem într-un moment bun, să nu cedăm. Vrem să mergem cât mai sus posibil, Craiova o merită. Noi încercăm să câștigăm meci după meci, apoi vedem. Am avut o pregătire bună, în Austria, aici, avem o mentalitate pozitivă, se vede.
Gustavo a explicat și ce s-a întâmplat la faza în care Latovlevici a fost eliminat, după duelul cu jucătorul Craiovei. Brazilianul a recunoscut că și-a dat seama că fundașul piteștenilor va căuta să se răzbune.
Cu Latovlevici am sărit, nu l-am putut feri. El a fost nervos, eu am încercat să îl calmez, să îmi cer scuze, era foarte supărat. L-am simțit că va intra tare, m-am folosit de experiența mea și a fost eliminat. Îmi pare rău, se întâmplă, a declarat cel mai bun om al Craiovei în acest an, Gustavo.
Craiova este într-un moment foarte bun. După seria negativă care a eliminat echipa din Bănie în lupta pentru titlu, oltenii parcă au renăscut. Și se anunță una din protagonistele play-off-ului. Iar cei de la FCSB ar putea fi nevoiți, în loc să se uite la primul loc, către CFR, să aibă grijă să nu piardă și locul doi.
Am început cu dreptul, mai ales că am întâlnit o echipă bună, ați văzut cum au ajuns aici. Nu ne așteptam la acest scor, dar am dovedit că suntem o echipă bună, putem să ne batem meci de meci pentru victorie. Suntem serioși la antrenament, muncim mult și cred că ăsta este secretul nostru acum. Nu ne gândim la alte echipe și vedem la sfârșitul sezonului unde suntem, a declarat Baiarm, marcator al unui gol