Andriy Shevchenko trece printr-o adevărată dramă de la izbucnirea războiului din Ucraina. Mama și sora legendei lui AC Milan și a naționalei Ucrainei nu au apucat să părăsească țara în timp util, iar acum sunt nevoite să trăiască în niște condiții extrem de dificile, în timp ce în jurul lor se aud foarte des explozii.
Chiar Shevchenko a fost cel care a dezvăluit coșmarul prin care trec mama și sora sa în această perioadă. El a explicat că au fost nevoite să se adăpostească într-un buncăr deținut de niște prieteni.
Condițiile de acolo sunt la limita supraviețuirii, în contextul în care nu există mâncare sau curent electric. În plus, în apropiere rușii continuă să bombardeze și să distrugă tot ce le stă în cale, inclusiv infrastructură civilă.
Condițiile de acolo sunt îngrozitoare. Nu au mâncare și electricitate. Stau la niște prieteni ai surorii mele. Trăiesc în buncăr de cinci zile. Sunt atacați. Dacă mama și sora mea ar fi vrut să plece, ar fi fost foarte periculos pentru ele.
Au fost multe bombardamente în Bucha, dar și în apropiere ,în Irpin și Hostomel. Orașele sunt complet distruse. Când eram mic, mergeam cu trenul la Bucha. Acum toate clădirile de acolo au fost distruse”, a dezvăluit Andriy Shevchenko potrivit as.com.
Anterior, fostul mare atacant ucrainean a dezvăluit și o poveste extrem de emoționantă, a unei fetițe de numai 6 ani din Mariupol. Aceasta a încetat din viață din cauza deshidratării, după ce mama sa a murit înaintea sa. Andriy Shevchenko este extrem de afectat de ce se întâmplă în țara lui și a făcut apel la intervenția internațională cu scopul salvării copiilor ucraineni.
Rusia a început războiul împotriva țării mele acum două săptămâni. În ultimele zile, situația a devenit mult mai gravă. Au fost omorâți sute de copii inocenți. O să va spun povestea Tatianei, în vârstă de 6 ani, din Mariupol. A murit, singură, din cauza dezhidratării. Mama ei a murit prima. Orice copil merită pace în viața lui. Vă rog, salvați copiii ucraineni”, a spus Andriy Shevchenko vineri prin intermediul Instagram.
Vezi această postare pe Instagram