Daniel Oprița a vorbit în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate despre scandalul prezenței CSA Steaua în play-off-ul Ligii 2. Antrenorul spune că și el se confruntă cu o mulțime de probleme din cauza incertitudinii și a regulamentului neclar.
CSA Steaua este pe locul 4 în play-off, iar Daniel Oprița și compania se pregătesc pentru un mini-campionat fără obiectiv. Playsport a prezentat în exclusivitate poziția celor de la FRF.
Cu toate că nu are dreptul de a promova, Daniel Oprița le dă ceva speranțe fanilor. Spune, cu jumătate de gură, că încă nu a renunțat la luptă.
Ca să poată ajunge în Liga 1, Steaua are trei variante: 1. LPF se desființează. 2. Să fie schimbată regula care interzice promovarea echipelor finanțate de stat. 3. CSA Steaua să găsească un investitor care să preia sarcina financiară a clubului. Antrenorul optează pentru al doilea punct.
„E frustrant, e clar că îmi doream să avem dreptul de promovare. Dar e și plăcut, pentru ca am posibilitatea să antrenez într-o competiție cu asemenea jocuri, să fii în play-off cu Petrolul… E clar că mi-aș fi dorit, dar nu se știe niciodată. Eu încă mai am speranțe, și jucătorii la fel, că dacă tot suntem acolo, poate primează meritul sportiv și…
Speranțele noastre se leagă de schimbarea legii sportului. Cei din conducere au fost să vorbească despre lucrurile astea, au discutat, au așteptat, încă nu s-a luat nicio decizie. Mai trebuie să așteptăm, dar e destul de greu”, a declarat Daniel Oprița la Playsport Live.
Daniel Oprița este convins că se va lovi de o mulțime de probleme în play-off-ul Ligii 2. Antrenorul spune că vor apărea suspiciuni în privința echipei sale. Mai mult, tehnicianul se întreabă cum ar trebui să acționeze dacă i se va cere să mizeze pe tineri, în contextul în care echipa nu mai are obiectiv.
„Sunt mult echipe care sunt finanțate din bani publici, printr-o formă sau alta. Cert este că Federația, așa cred eu, ar fi trebuit să spună despre lucrul ăsta de la începutul sezonului. Că nu ai dreptul de promovare, da, dar că nu ai dreptul să intri în play-off, dacă nu ai drept de promovare.
Să fie niște reguli. Și noi, dacă eram în locul altor echipe puteam să fim la el. Buzăul a contestat de ce suntem noi în play-off. Că am luat locul unei echipe. O să apară multe discuții, îi bați pe Petrolul și o să apară că nu jucăm cu ăia, cu ăia. Sunt lucrurile astea.
Se întâmplă să pierzi cu o echipă, sunt valorile apropiate. Astea sunt la noi, imediat mă taxează cu unele lucruri. Dar așa mi se pare logic și nu se întâmplă niciodată la noi în țară. Lucrurile le luăm așa, din mers. Dar nu ne gândim niciodată de la început. Dacă eu Steaua nu am drept de promovare, de ce să mai investesc în jucători?
Poate mă bazez pe mai mulți tineri. Și suporterii… n-avem drept de promovare, Daniele, nu te mai duce în play-off. Pentru ce să mai merg în play-off? Nici la mine nu se știe…
Întreb și eu așa: eu, dacă am ajuns în play-off, cu jucătorii ăștia, care au tras și au jucat, cum ar fi la mine să îi spun unuia că nu te iau în lot, că trebuie să bag juniorii. Jucătorul, e problema lui că nu are drept de promovare echipa? El a tras să se ducă și, când să îl bg cu Petrolul, îi bag pe copii. După două meciuri, dacă pierd, nu mai contează că am jucat cu copii. Mă aștept acum… de aia nici nu mă entuziasmez acum… De aia spun, și jucătorilor trebuie să le dai ce merită acum”, a declarat Daniel Oprița la Playsport Live.