Juventus își dorește să îl aducă pe Mohamed Salah pentru a-l înlocui pe Paulo Dybala. Fotbalistul argentinian în vârstă de 28 de ani nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului torinez în ceea ce privește prelungirea contractului scadent la finalul acestui sezon și, cel mai probabil, va părăsi „Bătrâna Doamnă” după 7 ani.
În mod evident, plecarea lui Dybala va reprezenta o pierdere uriașă pentru echipa antrenată de Massimiliano Allegri. Internaționalul argentinian a fost esențial pentru gruparea din Piemont în cele 7 sezoane trecute de la transferul său de la Palermo.
Așa că oficialii lui Juventus vor avea o misiune extrem de dificilă în a-l înlocui cu brio pe Dybala. Însă ei încearcă să profite de o situație oarecum asemănătoare pentru a aduce la Torino un star de o magnitudine chiar și mai mare decât cea a argentinianului.
Mohamed Salah va intra la finalul sezonului în ultimul an de contract cu Liverpool. Ca Dybala la Torino, el a negociat recent cu conducerea clubului de pe Anfield Road o eventuală prelungire, însă nu s-a ajuns la un consens.
Din informațiile venite din presa britanică, fotbalistul egiptean în vârstă de 29 de ani ar fi cerut un salariu extrem de mare pentru a continua la echipa antrenată de Jurgen Klopp. Se așteaptă să mai fie purtate și alte runde de negocieri, dar pare destul de greu ca cele două părți să ajungă la un numitor comun, având în vedere că în acest moment diferențele dintre cerere și ofertă sunt destul de mari.
Astfel că cei de la Liverpool iau în calcul varianta de a-l vinde pe Salah la finalul acestui sezon, pentru a încasa totuși o sumă bună în schimbul său. Iar prima ofertă pentru egiptean ar urma să vină de la Juventus, informează Gazzetta dello Sport.
Massimiliano Allegri ar plănui să treacă la un sistem 4-3-3 din sezonul viitor. Adică exact sistemul în care Mohamed Salah a făcut furori atât la Liverpool, cât și la AS Roma. El are și avantajul că este familiarizat cu fotbalul și cu viața din Italia după cei doi ani petrecuți în Capitală. Dar și după jumătatea de sezon petrecută la Fiorentina.
Mai mult, Juventus putea profita de situația lui contractuală pentru a realiza acest transfer pe o sumă mult mai accesibilă decât cea de 100 de milioane de euro la care este cotat Salah în acest moment de Transfermarkt. Astfel, ar exista câteva argumente care ar face ca această eventuală mutare să fie una plauzibilă.
Sursa citată a anunțat chiar că oficialii lui Juventus l-au contactat deja pe impresarul lui Salah în vederea unui transfer din vară. Rămâne doar de văzut cum vor decurge următoarele runde de negocieri dintre fotbalist și conducerea lui Liverpool.
După eșecul cu Dybala, Juventus vrea să se asigure și pare să îi fi decis soarta lui Radu Drăgușin