Simona Halep trece din nou printr-o perioadă delicată. A suferit o nouă accidentare dureroasă, care o să o țină departe de teren pentru câteva săptămâni. Prieten apropiat al fostului lider mondial, Horia Tecău a vorbit cu campioana noastră, după retragerea de la Miami. Iar situația pare a fi mult mai gravă decât s-a crezut.
Horia Tecău nu a ezitat și a căutat-o imediat pe Simona Halep. Aceasta tocmai anunțase că a suferit o accidentare gravă, care o va face să lipsească aproape o lună. Jucătoarea nu va evolua nici măcar în partida dintre România și Polonia, în Billie Jean King Cup. Tecău este căpitanul echipei, de aceea este afectat nu doar pentru că este prietenul Simonei.
Nu este deloc o veste bună, Simona s-a accidentat la Indian Wells, apoi lovitura s-a agravat. Din păcate va ieși din competiții câteva săptămâni. Este o lovitură grea pentru România. Acum trebuie să aibă grijă de ea, sănătatea este cea mai importantă. Acum sperăm să se refacă bine și să revină la forma arătată în ultimele 2-3 săptămâni, a declarat Tecău, la Prosport Live
Tecău are, totuși, încredere în restul echipei, care va fi condusă de Irina Begu.
Polonia o are pe Swiatek, o jucătoare puternică, dar eu am încredere în echipa noastră. Ne vom lupta pentru fiecare punct acolo și avem șansele noastre. Irina s-a prezentat foarte bine, Monica s-a antrenat bine, Gabriela și ea a câștigat un meci foarte bun. Aceste victorii ne dau încredere, a mai declarat Tecău
Considerată o specialistă pe zgură, Simona speră să se refacă până la începutul lunii mai. Românca speră să joace măcar la Madrid și Roma, tocmai pentru a fi aptă și pregătită pentru Roland Garros. Anul trecut, accidentarea de la Roma a făcut-o să rateze Open-ul francez.
Acum, din nefericire, o nouă ruptură musculară îi dă bătăi de cap în preajma sezonului de zgură.
Aveam probleme la coapsă de la semifinala de la Indian Wells şi speram că voi fi mai bine, dar am făcut un RMN seara trecută şi din nefericire a arătat că am o ruptură. Corpul meu are nevoie de timp pentru vindecare. Drept urmare, voi lipsi din competiţii trei săptămâni.
Este o veste foarte dezamăgitoare de împărtăşit. Însă sunt încrezătoare după startul bun de an şi sunt motivată să fac totul pentru a fi pregătită pentru sezonul pe zgură”, a transmis Simona Halep, pe Facebook, referitor la ultima accidentare pe care a suferit-o.