Darius Olaru a fost titular în amicalul jucat de România cu Israel, deși a fost convocat de urgență de Edi Iordănescu. Mijlocașul FCSB a profitat de problemele medicale din lotul tricolorilor.
Darius Olaru a avut un meci foarte bun în victoria celor de la FCSB cu FC Argeș, 3-2. Cu toate acestea, Edi Iordănescu l-a pus doar pe lista de așteptare. Decizia a provocat o serie de discuții despre neconvocarea mijlocașului adus de Gigi Becali de la Gaz Metan Mediaș.
Doar trei jucători au rămas în formula de start a naționalei, la meciul cu Israel, față de amicalul pierdut cu Grecia, 0-1. Tricolorii i-au pierdut pe Răzvan Marin, Alexandru Mitriță, Deian Sorescu și Florin Tănase, care au fost testaţi pozitiv cu coronavirus.
Naționala nu s-a putut baza nici pe Alex Maxim şi Mario Camora, care au avut viroză. De absențele din lot a profitat Darius Olaru. Mijlocașul FCSB, alături de Marius Marin și Mihai Bordeianu, a fost singura soluție la mijlocul terenului pentru Edi Iordănescu.
Olaru a fost trimis pe teren din primul minut și a fost unul dintre cei mai buni oameni ai lui Edi Iordănescu, în prima repriză.
Dorinel Munteanu este convins că Darius Olaru nu poate deveni un subiect la echipa națională, deși îl laudă pe mijlocașul FCSB. Fostul mare jucător al României a spus la Playsport Live că Edi Iordănescu trebuie să convoace doar jucători cu anumită constanță.
„Nu cred că trebuie să fie convocat un jucător care joacă un singur meci bun la echipa de club. Asta a fost greșeală a noastră în ultimii ani. Orice jucător care a jucat un meci buna fost o dezamăgire.
Să nu fie convocați doar de dragul de veni la echipa națională. Darius Olaru e un jucător talentat, dar jucătorii care reprezintă națională trebuia să aibă o constanță, lucruri bune pentru a fi convocați”, a spus Dorinel Munteanu la Playsport Live.
ROMÂNIA: 1. Niță – 4. Manea, 6. Chiricheș-cpt., 15. Burcă, 3. Toșca – 8. Cicâldău, 14. M. Marin, 18. Olaru – 13. Mihăilă, 19. Ivan, 10. Man.
Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Aioani, 16. Moldovan – 2. Rațiu, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 9. Pușcaș, 11. Bancu, 17. Rus, 20. Drăgușin, 21. Popescu, 22. Petrila, 23. Bordeianu
ISRAEL: 18. Marciano – 17. Kandil, 5. Dgani, 13. Goldberg, 22. Davidzada – 19. Kanichowsky, 6. Natcho-cpt., 16. Abu Fani – 21. David, 10. Dabbur, 15. Baribo. Selecționer: Gadi Brumer
Rezerve: 1. Nitzan, 23. Glazer – 2. Avraham, 3. Glazer, 4. Baltaxa, 7. Safuri, 8. D. Peretz, 9. Haziza, 11. Solomon, 12. Menachem, 14. Cohen, 20. Abu Abaid
Stadion: Diamond Stadium (Netanya) – 13.610 locuri
Arbitru: Daniel Stefanski (Polonia)
O să îl ia, cred (n.r. pe Darus Olaru). I-a transmis că este în vederile lui. Edi de unde să știe că o să joace Olaru așa bine, aseară? La cum a jucat, e un jucator mare, mondial. O să îl ia. Așa cred. Aseară (n.r. duminică seară, în FC Argeș – FCSB) a fost mai bun şi decât Tănase, şi decât Octavian Popescu
Gigi Becali, la Pro X.
4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia-Herţegovina – România (ora 21:45)
11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)
26 septembrie 2022: România – Bosnia-Herţegovina (ora 21:45)