Ivan Mamut (24 de ani) își poate face bagajele la FCSB, după ce Gigi Becali l-ar fi anunțat că nu va mai primi nicio șansă în tricoul echipei. Atacantul de 1.92 metri a fost transferat în vara anului trecut de la Universitatea Craiova, iar în cele 8 meciuri pe care le-a jucat nu a reușit să înscrie niciun gol.
Cele 15 minute pe care le-a prins în finalul duelului FCSB – Universitatea Craiova 0-2 i-au fost decisive lui Ivan Mamut, iar atacantul croat își poate face bagajele deja, deoarece la echipa roș-albastră nu va mai prinde niciun meci de acum înainte.
Mamut a fost trimis de fiecare dată pe teren în ultimele patru confruntări ale FCSB-ului, însă nu a reușit să își facă simțită prezența niciodată. De altfel, în cele 270 de minute pe care le-a prins pe parcursul celor 8 partide jucate la FCSB, Ivan Mamut nu a înscris vreun gol și nu a oferit vreo pasă decisivă.
ProSport anunță acum că meciul din etapa precedentă cu Universitatea Craiova a fost ultima șansă primită de Mamut. Gigi Becali ar fi dat deja ordin ca atacantul croat să nu mai fie introdus pe teren, urmând ca din vară să îi fie reziliat contractul și să poată pleca liber de contract.
Mamut a semnat cu FCSB în iulie 2021, când a fost inclus într-o tranzacție cu trei jucători între Universitatea Craiova și echipa patronată de Gigi Becali. Ionuț Vînă a făcut pasul în Bănie, iar la FCSB au ajuns Mamut și Andrei Burlacu.
Contractul pe care Mamut l-a semnat cu FCSB este valabil până în iunie 2023, cu opțiune pentru club de prelungire pentru încă două sezoane. Nu se mai pune problema de așa ceva, deoarece potrivit ultimelor informații Mamut va pleca din vară.
150.000 de euro este cota de piață a lui Ivan Mamut, potrivit Transfermarkt.
Ivan Mamut a sosit pentru prima oară în România în toamna anului 2020, când a lăsat-o pe Inter Zapresic, din Croația, pentru Universitatea Craiova. Inițial a venit sub formă de împrumut, în schimbul unei sume de doar 50.000 de euro, după care, în ianuarie 2021, a fost transferat definitiv în Bănie.
Cifrele lui Mamut la Craiova nu au fost tocmai excepționale. În 26 de meciuri s-a remarcat cu 3 goluri și 3 pase decisive, însă chiar și așa Gigi Becali a ales să parieze pe el. Motivul? Cel mai probabil, Becali s-a bazat pe faptul că Ivan Mamut este un atacant cu talie, respectiv 1.92 metri, și va putea pune în pericol defensivele adverse.
Însă, puținele minute pe care le-a prins în tricoul lui FCSB nu i-au permis să facă asta.
De-a lungul carierei, Mamut a mai evoluat doar pentru echipe din Croația: NK Sesvete, Inter Zapresic, Primorac 1929, NK Hrvace și Hajduk U19.
La fel de slab s-a descurcat și celălalt jucător care a fost inclus în transferul la FCSB. În 3 meciuri jucate, Andrei Burlacu nu a marcat niciun gol pentru roș-albaștri.