Anunț oficial făcut de WTA! Ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea. Simona Halep nu e afectată de noutățile forului 

Radu Bordei 11.04.2022, 12:02
Anunț oficial făcut de WTA! Ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea. Simona Halep nu e afectată de noutățile forului 

Sorana Cîrstea și Simona Halep și-au aflat noile locuri în clasamentul WTA. Forul mondial a anunțat noua ierarhie iar cele două jucătoare sunt cele mai bine clasate dintre românce. Acest clasament este valabil după turneul de la Charlestone. Sorana Cîrstea este cea mai interesată de acestă veste.

Sorana Cîrstea și Simona Halep, rivale și în clasamentul WTA. Care mai este diferența dintre cele două

Simona Halep nu a fost afectată de noul top anunțat de WTA. Asta pentru că fostul lider mondial nu a avut de apărat puncte, așa că va rămâne pe locul 20. Pentru Simona urmează, probabil, cea mai importantă perioadă a anului. Românca speră să fie refăcută pentru sezonul de zgură, în care va ataca trofeele de la Madrid, Roma și, mai ales Roland Garros.

În schimb, Simona poate arunca o privire în spate, în clasament. Mai ales că rivala ei, Sorana Cîrstea s-a apropiat la doar 4 locuri. Aceasta ocupă acum poziția 24 în ierarhia WTA. Aceasta a urcat două locuri, este într-o formă foarte bună și va căuta să continue pe aceeași linie, eventual să obțină rezultate și mai bune.

Următoarea jucătoare din România este Gabriela Ruse, care ocupă locul 56. Irina Begu apare și ea clasată pe locul 63 WTA. Jucătoarea de 31 de ani a înregistrat un progres în ultima perioadă.

Simona Halep are un obiectiv clar: un nou titlu de Grand Slam. Cum va merge colaborarea cu Patrick Mouratoglou

Simona Halep demonstrează că încă mai are ambiția de a cuceri trofee importante, de aceea a și început colaborarea cu Patrick Mouratoglou, omul care a pregătit-o și pe Serena Williams. Această decizie a fost lăudată de prietenul Simonei, Horia Tecău. Fostul tenismen este convins că această nouă colaborare va fi una de succes atât pentru Halep, cât și pentru Mouratoglou. Iar argumentul lui Horia Tecău este legat de faptul că ambii au același obiectiv pentru perioada următoare: câștigarea unui nou titlu de Grand Slam!

Cred că este o alegere bună pentru Simona, Patrick este un antrenor experimentat, care a lucrat cu jucătoare de top, care jucau pentru a câștiga turnee de Grand Slam. Știe foarte bine să transmită informația, e un antrenor cu foarte multă încredere. Cred că exact ce avea nevoie Simona în acest moment, ca să tragă ultimii doi ani ai carierei, să mai câștige un titlu de Grand Slam.

Cred că Simona poate să ajungă din nou între primele zece jucătoare, chiar și fără Mouratoglou. Dar cu Patrick alături, cu siguranță poate reveni în top. Nu este un parteneriat doar pentru a fi între primele zece. Cu siguranță, vor pregăti foarte bine turneele de Grand Slam, pentru că și Simona, și Patrick trăiesc pentru asta, a declarat Horia Tecău.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622