Ana Bogdan, calificare facilă în turul 2 la Istanbul. Meci cu 6 break-uri în fața lui Konjuh 

Radu Bordei 19.04.2022, 21:32
Ana Bogdan, calificare facilă în turul 2 la Istanbul. Meci cu 6 break-uri în fața lui Konjuh 

Ana Bogdan a luat-o pe urmele Soranei Cîrstea și s-a calificat și ea, în turul secund al turneului de la Istanbul. Jucătoarea din România a reușit un meci bun și și-a asigurat locul în turul următor al competiției din Turcia.

Ana Bogdan, meci bun la Istanbul. Nu i-a dat adversarei nicio șansă

Numărul 90 WTA a avut în față o adversară mai bine cotată. Ana Konjuh este pe locul 63 și, la 24 de ani, era așteptată să aibă mai multă energie decât românca. Experiența superioară a româncei și-a spus, însă, cuvântul. Tenismena de 29 de ani a jucat sigure, a atacat pe serviciul adversarei și a provocat-o pe aceasta să greșească des. Chiar dacă aceasta a replicat de fiecare dată și a amenințat mereu să întoarcă meciul, Bogdan n-a cedat inițiativa și s-a impus în două seturi, 6-4, 6-3. Turul următor îi scoate în față o adversară mult mai dificilă, însă. Este vorba de Veronika Kudermetova, numărul 29 WTA.

Tot în aceeași fază s-a calificat și Sorana Cîrstea. Românca (32 ani, 24 WTA) a trecut fără probleme de rusoaica Kamilla Rakhimova (20 ani, locul 95 WTA), scor 6-4, 6-1, în primul tur al turneului WTA 250 de la Istanbul. Sorana este campioana en-titre la Istanbul și vrea să-și apere trofeul câștigat în 2021. Partida cu Rakhimova a durat o oră și 17 minute.

În turul 2 de la Istanbul, Sorana Cîrstea se va duela cu învingătoarea dintre Ipek Oz (22 ani, locul 219 WTA) și Arantxa Rus (31 ani, locul 74 WTA). Iubita lui Ion Ion Țiriac și-a asigurat 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA pentru victoria cu Kamilla Rakhimova.

Fostul antrenor al Simonei Halep este alături de Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea este însoțită la turneul WTA de la Istanbul de către antrenorul Artemon Apostu-Efremov. Acesta a colaborat cu Simona Halep până în 2021.

Antrenorul Soranei, Adrian Cruciat, nu poate fi prezent la Istanbul. Acesta are o înțelegere cu Artemon Apostu-Efremov, care îi ține locul atunci când nu poate ajunge la un turneu WTA. Un astfel de scenariu am mai văzut în luna februarie, la turneul WTA de la Sankt Petersburg, Rusia.

Sorana Cîrstea ar fi trebuit să se lupte cu Aliaksandra Sasnovich (28 de ani, locul 50 WTA) în primul tur de la Istanbul. Jucătoarea din Belarus s-a retras din competiție în ultimul moment, iar organizatorii au introdus-o pe tabelul principal pe Kamilla Rakhimova.

Turneul WTA 250 de la Istanbul are loc în perioada 18 – 24 aprilie și este dotat cu premii totale de 239.477 de dolari. Meciurile sunt transmise în direct la TV de Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622