”Mister” Dinu, operat de urgență! ”Am avut sternul de la inimă tăiat și cusut cu sârmă…”

Catinca Giosanu 27.02.2021, 21:34
”Mister” Dinu, operat de urgență! ”Am avut sternul de la inimă tăiat și cusut cu sârmă…”

Cornel Dinu, unul dintre marii jucători ai lui Dinamo şi ai fotbalului românesc, va fi operat de urgență la sfârșitul acestei săptămâni. „Mister” Dinu se confruntă cu probleme grave de sănătate după ce a avut sternul tăiat și cusut. Mărturia legendei lui Dinamo.

”Mister” Dinu, operat de urgență!

La cei 72 de ani ai săi, Cornel Dinu suferă pentru situaţia gravă în care se află echipa sa de suflet. Lăsând la o parte acest aspect, fostul internaţional român are şi ceva probleme de sănătate care nu îi dau deloc pace. Astfel, el va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale.

De data aceasta, este posibil să fie operat sub anestezie locală. Și asta, fiindcă este vorba despre o operație care durează cât o repriză de fotbal.

În trecut, dinamovistul s-a operat pe inimă. De asemenea, el a fost infectat și cu temutul virusl din China, SARS-CoV-2. ”Procurorul” a avut gâtul inflamat, însă nu a dezvoltat febră și nici nu și-a pierdut gustul sau mirosul.

”Am avut stentul de la inimă tăiat și cusut cu sârmă…”

”Marele” Dinu trebuia să fie operat deja. În primă fază, intervenția chirurgicală a fost programată pentru vineri, 26 februarie. Lucrurile au luat însă o altă turnură,  din cauză că fostul jucător al lui Dinamo a fost nevoit să ia câteva anticoagulante. Asta, pentru a se elimina orice risc.

Cu toate că operaţia este una considerată simplă, de rutină, cadrele medicale iau toate măsurile de siguranţă.

Voiau să mă opereze încă de ieri (n.r. vineri), dar am probleme de coagulare. Iau anticoagulante și trebuie să fac niște injecții ca să nu fie necazuri la operație. Operație de rutină. L-am întrebat pe profesorul Miron cât durează și mi-a răspuns: «Cât o repriză, Mister. La câte reprize ai jucat tu, nici n-o simți». Ce să fac, asta e… Am fost eu operat pe inimă, am avut sternul tăiat și cusut cu sârmă… Trei luni m-a durut în fiecare secundă și am supraviețuit.”, a mărturisit Cornel Dinu, conform celor de la Fanatik.

Mister Dinu le-a dat un avertisment suporterilor-acţionari
Mister Dinu le-a dat un avertisment suporterilor-acţionari

Situaţia lui Dinamo îl îngrijorează pe Cornel Dinu

Cornel Dinu susține că după meciul Dinamo-Viitorul, scor 0-5, fanii au intrat în vestiar peste jucători şi l-au umilit pe antrenorul principal ”Jerry” Gane.

Sper ca suporterii să înțeleagă că tot ceea ce fac este absolut minunat. Poate să ducă la salvarea echipei, dar de aici și până la a conduce echipa e 0-5 cu Viitorul. O conducere colectivă nu înseamnă decât dezastru CAP. Trebuie să existe cineva care să monteze niște profesioniști, niște oameni care știu ce-i cu Dinamo și ce trebuie făcut în contextul ăsta la Dinamo.”, a mai spus Dinu pentru sursa anterior citată.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622