Petrolul primește vizita rivalilor de la Steaua, într-un meci care contează pentru runda a 7-a din play-off-ul Ligii 2. Ploieștenii sunt în stare de alertă înaintea partidei. Bucureștenii au anunțat prezență masivă pe stadionul Ilie Oană. Partida este programată duminică, de la 14:30.
Petrolul tremură pentru promovarea directă în Liga 1. Hermannstadt s-a impus la Chiajna, 3-1, și s-a apropiat la doar un pas de lider. Mai mult, U Cluj este la doar trei puncte de primul loc, după succesul cu elevii lui Nae Constantin. În aceste condiții, victoria cu Steaua devine vitală pentru prahoveni.
Petrolul a pierdut partida tur cu Steaua, din Ghencea. Cele două galerii rivale au reușit un spectacol de zile mari și nu au ratat ocazia de a-și ironiza rivalii.
Atmosfera se anunță incendiară și la retur. Dacă petroliștii au avut aproximativ 2000 de suporteri pe noul stadion Steaua, fanii CSA anunță prezența a 1000 de fani la partida de duminică.

Gazdele nu vor avea griji doar cu invazia oaspeților. Sory Diarra (22 de ani), golgheterul Petrolului, dar și al campionatului Ligii 2, s-a accidentat cu U Cluj și va rata restul partidelor din acest sezon, anunță Liga2.
Totuși, o veste bună vine dinspre Valentin Țicu. Căpitanul gazdelor, absent la meciul cu ”U” Cluj din cauza unei pubalgii, ar putea reveni pe teren, după ce a avut o săptămână de repaus.
57 de puncte are Petrolul, după 6 meciuri jucate în play-off-ul Ligii 2. „Lupii galbeni” sunt urmați de Hermannstadt, cu 56 de puncte, și de U Cluj, cu 54 de puncte. Steaua este pe locul 4, la mare distanță de podium, cu 45 de puncte.

Petrolul va mai avea apoi meciuri cu FC Hermannstadt (5 mai, ora 20:00, la Mediaș), Concordia Chiajna (9 mai, ora 17:30, la Ploiești) și Unirea Slobozia (încă neprogramat, la Slobozia)
Astea sunt meciurile adevărate pe care trebuie să le câștige. Le-am spus că nu trebuie să ieșim învinși de pe stadionul nostru. O victorie meritată, îi felicit pe jucători și pe public.
Lupta s-a strâns, nici Petrolul nu mai e așa sigură de locul 1. Se joacă, orice se poate întâmpla. Jucăm în deplasare cu U Cluj, poate cea mai bună echipă din acest play-off. Dar jucăm și ne batem pentru orice minge.
Jucăm până la final și vedem ce se va întâmpla. Vreau să vadă lumea că jucăm până la final orice meci. Nu ar trebuie să ne interseze situația asta incertă,
Daniel Oprița, după Steaua – Petrolul 2-1