Spaima lui Zlatan Ibrahimovic. Marele fotbalist suedez admite că momentul critic se apropie

Radu Bordei 04.05.2022, 22:14
Spaima lui Zlatan Ibrahimovic. Marele fotbalist suedez admite că momentul critic se apropie

Chiar și un „zeu” ca Zlatan Ibrahimovic are motive de teamă. Pentru suedez lucrurile sunt simple, este tot mai aproape de momentrul pe care fiecare fotbalist îl urăște: cel al retragerii. Zlatan este unul din cei mai importanți jucători din ultimele decenii.

Zlatan Ibrahimovic, la momentul adevărului. Retragerea este tot mai aproape. „Sunt puțin speriat”

Zlatan Ibrahimovic a avut o carieră strălucită, a cucerit foarte multe trofee, dar, la 40 de ani, știe că se apropie de final. În utlimii ani, fotbaliștii au reușit să joace la nivel înalt, chiar la vârste înaintate. Zlatan este un exemplu perfect, la fel ca și Cristiano Ronaldo sau Robert Lewandoski. Cei trei rămân în continuare unii din cei mai buni atacanți din Europa. Cu toate acestea, în ciuda condiției fizice de invidiat, vârsta începe să își spună cuvântul. Mai ales în cazul suedezului, care va împlini 41 de ani în octombrie.

Sunt aproape de linia de final și mi-e teamă. Mă tot întreb, ce aș putea să fac, după ce mă opresc? Sunt multe posibilități, am variante, dar nu cred că voi simți adrenalina pe care o am pe teren. Încerc să amân inevitabilul, joc, dau goluri. Pentru asta trebuie să fiu bine fizic, să fiu capabil să joc, să o fac din plăcere, a declarat latan, pentru ESPN.

AC Milan, ofertă pentru Zlatan Ibrahimovic

Zlatan a contribuit decisiv la revenirea Milanului în topul Serie A. Suedezul este aproape, alături de echipa lui, de un nou titlu în Serie A. Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au aflat că reprezentanții clubului italian vor să îl țină aproape pe Zlatan pentru încă un sezon. În cazul în care va semna noul contract, Zlatan va evolua la actuala sa echipă până în iulie 2023. Pentru a se concretiza, suedezul trebuie să respecte condiția pusă de club. Faimosul fotbalist va trebui să accepte o reducese semnificativă a salariului. Suma pe care o încasează lunar va fi redusă cu aproximativ două treimi. În momentul de față, el are un venit de 7 milioane de euro net, anual.

Dacă m-aş gândi la retragere, n-aş fi în stare să-mi ajut coechipierii şi să mă ajut pe mine să fac ce vreau. Eu fac asta de 25 de ani, fotbaliștii urmează același program, ca la armată. Simt că încă mai pot, de aceea nu vreau să renunț. Nu mă concentrez pe această idee, tocmai că apoi nu mă voi mai gândi la altceva, a mai declarat Zlatan

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622