Programul româncelor la Roland Garros 2022. Când joacă reprezentantele țării noastre pe arenele pariziene

Radu Bordei 24.05.2022, 10:39
Programul româncelor la Roland Garros 2022. Când joacă reprezentantele țării noastre pe arenele pariziene

Fanii tenisului din România au o zi plină la Roland Garros. Numai puțin de 4 reprezentante ale țării noastre vor intra astăzi pe zgura pariziană. Printre ele se află și una din marile favorite ale turneului, Simona Halep. De ea se leagă speranțele noastre al un parcurs cât mai de succes.

Care este programul româncelor la Roland Garros. Simona Halep, la primul meci pe zgura pariziană

Prima care va reveni, practic, pe teren, este Irina Begu. Meciul jucătoarei noastre, contra italiencei Paolini a fost întrerupt șis e va relua în jurul orei 15.00. Scorul este de 1 la 1, la seturi. Begu a pierdut primul set, scor 4-6, dar a revenit ulterior și s-a impus clar, în partea secundă. 6-1 pentru sportiva noastră a fost scorul setului secund. Partida se va relua de la 1 la 0, pentru Irina, în setul decisiv.

O oră mai târziu va intra pe teren și Irina Bara. Aceasta va avea în față o adversară mult mai bine cotată. Românca, locul 112 WTA, se va duela cu Yulia Putintseva, loc 37 WTA. De la ora 17:00 va juca și Simona Halep. Partida dintre Simona Halep și Nastasja Schunk este prima pentru jucătoarea din România la Roland Garros după o pauză de doi ani. Ea se va disputa pe arena Simonne Mathieu.

Ultima care va intra pe zgura pariziană este Mihaela Buzărnescu. Miky ar juca în jurul orei 17:30, contra americancei Brengle.

Simona Halep are meci accesibil pe hârtie în primul tur de la Roland Garros, contra Nastasjei Schunk din Germania

Simona Halep nu a participat la ediția de anul trecut a turneului parizian din cauza rupturii musculare la gamba stângă pe care o suferise anterior, la turneul de la Roma. Astfel, jucătoarea de 30 de ani nu are puncte de apărat la ediția din acest an. Așadar, în cazul unei evoluții bune, Simona are șanse mari să se apropie din nou de top 10 WTA.

Iar premisele sunt destul de bune. Chiar dacă a fost eliminată în turul doi la Roma de către americanca Danielle Collins, Simona Halep este în continuare creditată cu o șansă bună chiar la cucerirea trofeului la Roland Garros. Casele de pariuri o consideră pe româncă drept a doua favorită a competiției, după liderul mondial Iga Swiatek. Chiar dacă se află momentan doar pe locul 19 în clasamentul mondial.

Se știe deja foarte bine că zgura este suprafața favorită a Simonei Halep. Iar turneul de la Roland Garros este turneul său preferat. Românca s-a impus pe zgura pariziană în 2018, după o finală cu Sloane Stephens. Anterior, ea mai pierduse două finale, în 2014 cu Maria Sharapova și în 2017 cu Jelena Ostapenko.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622