Plecări în masă de la CFR Cluj. Campioana își schimbă fața pentru viitorul sezon competițional

Gabriel-Alexandru Ioniță 26.05.2022, 12:00
Plecări în masă de la CFR Cluj. Campioana își schimbă fața pentru viitorul sezon competițional

CFR Cluj se pregătește de un adevărat exod în această vară. După ce s-a anunțat deja că Sigurjonsson, Susis și Omrani nu vor mai continua în Gruia și din sezonul viitor, după ce le-au expirat contractele, acum președintele Cristi Balaj a dezvăluit că sunt șanse foarte mari ca echipa campioană să și vândă mai mulți fotbaliști în perioada de transferuri din această vară.

CFR Cluj se confruntă în continuare cu probleme financiare, astfel că acest mercato ar putea reprezenta gura de oxigen de care clubul are nevoie pentru a supraviețui, în condițiile în care ar rata accederea în grupele unei competiții europene. Astfel că oficialii clubului sunt încântați de faptul că există interes pentru mai mulți jucători importanți ai echipei, iar aceștia ar putea fi cedați în săptămânile viitoare.

CFR Cluj se va despărți de mai mulți fotbaliști importanți în această vară

Cristi Balaj a vorbit despre interes pentru jucători precum Claudiu Petrila, Otto Hindrich, Andrei Burcă sau Gabriel Debeljuh. De asemenea, și Nana Boateng ar fi dorit în acest moment, dar președintele CFR-ului susține că mijlocașul central ghanez este netransferabil în acest moment. În plus, la CFR Cluj se ia în calcul și varianta împrumutului unor jucători penru sezonul viitor.

Pe de altă parte, Cristi Balaj a anunțat și că se vor și aduce câțiva jucători la CFR în această vară. Este vorba despre jucători care au evoluat constant pentru echipele lor și care se află într-o formă fizică foarte bună. În ceea ce privește sumele alocate, fostul arbitru FIFA a explicat că se vor aduce în principal fotbaliști liberi de contract și doar pe câțiva se vor plăti ceva bani.

„Noi sperăm să facem o echipă cu care să intrăm cel puțin în grupele Europa League. Peste 130 de mii de euro sunt costurile salariale pe lună. Avem discuții cu cluburi importante. Avem jucători de care alte echipe sunt interesate: Claudiu Petrila, Otto Hindrich, Gabriel Debeljuh, Andrei Burcă. Hindrich are o problemă minoră. Nu e nimic grav, dar trebuie rezolvată.

Multe cluburi sunt interesate și de Boateng, dar suma e mult mai mare și deocamdată rămâne la noi. Suma lui Petrila nu este mică, în niciun caz. Nu dau cifre.

Cristi Balaj: „Este foarte importantă această vară”

Vom discuta mâine (n.r. azi) despre bugetul pentru sezonul viitor. Este foarte importantă această vară. Avem jucători foarte buni care ne-au ajutat să câștigăm campionatul. Vom mai împrumuta sau vom vinde dintre ei. Vom aduce doar jucători care au jucat în ultimii ani cel puțin 70-80 la sută din meciuri. Din punct de vedere medical, vor fi verificați amănunțit.

Majoritatea vor fi liberi de contract, o parte cu suma de transfer. Suntem aproape să semnăm primul jucător. Este vorba despre un mijlocaș. Deocamdată, în țară nu avem prea multe opțiuni. Este greu să găsim jucători cu care să câștigăm campionatul. Una e să joci la un club care are ca obiectiv accederea în play-off, alta e să joci la CFR Cluj pentru câștigarea campiontului”, a spus președintele lui CFR Cluj potrivit Digi Sport.

Dan Petrescu a cerut 9 transferuri pentru sezonul viitor

Ulterior, Dan Petrescu a completat ce a spus Cristi Balaj. El a explicat că se așteaptă să piardă în total undeva la 9 jucători în această vară și a subliniat că aceștia trebuie înlocuiți cu alți 9 jucători de același nivel. Antrenorul campioanei a dezvăluit că i-a pus conducerii deja la dispoziție o listă cu fotbaliștii pe care îi dorește și așteaptă ca transferurile lor să se rezolve până la plecarea în cantonament.

Nu decid numai eu, că nu sunt eu cel mai tare de la CFR. Împreună cu conducerea, vrem să aducem niște jucători, pentru că 8 sau 9 jucători au plecat, au terminat contractul sau vor pleca.

Dacă nouă jucători vor pleca, va trebui să aducem nouă jucători. Trebuie să căutăm jucători în două săptămâni și am dat o listă de jucători, împreună cu conducerea, am decis care jucători, acum trebuie să încercăm să îi luăm.

După aia, două săptămâni de pregătire în Austria, patru meciuri amicale, apoi vom încerca să câștigăm meciuri în Europa. (…)

Cred că doi jucători sunt din campionatul intern. Eu îmi doresc mai mult, dar sunt imposibil de luat. Nu avem bugetul să îi luăm. Și el este o soluție pentru noi (n.r. portarul Mihai Popa, de la Voluntari). Mai sunt și altele”, a spus Dan Petrescu potrivit sursei citate.

Legătura dintre CFR Cluj și ministrul Vasile Dîncu a fost recunoscută de membrul Guvernului: „Am fost apropiat de CFR”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622