– Știre inițială-
Clubul Dinamo are parte numai de vești extrem de proaste în ultima perioadă. Legendarul jucător și conducător dinamovist Constantin Eftimescu se află în stare gravă la Spitalul Militar din București. Acesta se luptă de ceva timp cu grave probleme de sănătate.
Legendarul jucător și conducător al lui Dinamo, Constantin Eftimescu, se află în stare gravă. Acesta este internat la Spitalul Militar din București, unde a fost suspus unei intervenții chirurgicale. În urma acestei operații, medicii i-au extirpat un plămân. Legendarul dinamovist a fost internat de urgență la Spitalul Elias încă de acum două luni. El suferă de insuficiență respiratorie acută.
Constantin Eftimescu este unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului Dinamo. Legendarul portar a jucat pentru formația roș-albă în perioada 1972 – 1984. În tricoul lui Dinamo, Eftimescu are în palmares 5 titluri de campion și două Cupe ale României.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Eftimescu a fost mereu alături de clubul din Ștefan cel Mare.
Cel mai recent, Constantin Eftimescu a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Dinamo, în perioada în care clubul se afla sub acționariatul lui Pablo Cortacero. În vara anului trecut, Eftimescu a renunțat la această funcție dorind să-și petreacă mai mult timp alături de familia sa.
Nu mi-am dat demisia, dar am spus că pot sta până în vară. Dar nu am pus o condiție în acest sens. Eu am spus că pot sta până în vară, pentru că vreau să stau acasă cu familia.
Eu le-am spus foarte clar în momentul în care au venit și mi-au propus această funcție, le-am spus că nu pot sta mai mult de până în vară. Așa a fost să fie”, spunea Eftimescu, în primăvara anului trecut, conform Fanatik.ro.
La finalul mandatului său în Ștefan cel Mare, Constantin Eftimescu a făcut o analiză amănunțită a situației de la clubul roș-alb. Legendarul dinamovist consideră că principalii vinovați pentru decăderea clubului sunt oamenii care au trecut pe la Dinamo și s-au gândit doar la interesele proprii.
S-au perindat după perioada Badea – Borcea mai mulți președinți care, din punctul meu de vedere, au venit din interes și nu s-au priceput.
Au fost domnul Anghelache, cel de la Timișoara, Stanciu, domnul Dinu Gheorghe și domnul Alexandru David. Dintre aceștia, singurul care o știa pe Dinamo era Anghelache. Restul nu au știut de Dinamo decât din presă sau amiciții cu unul, cu altul din lumea clubului. Nu cred că au lucrat pentru Dinamo, ci doar pentru dânșii. Iar din an în an s-a mers mai rău”, a declarat Eftimescu.