Smurdul Gigi Mulțescu nu a mai reușit să vină să salveze situația la echipa la care a fost chemat. Venerabilul antrenor a ratat obiectivul în Turcia și acum s-a întors în România. Nu ar dori să renunțe, însă, la fotbal.
Antrenorul de 70 de ani crede că a obținut rezultate bune cu echipa lui din Turcia, Agri Spor, grupare de liga a treia. Chiar dacă nu a promovat, așa cum sperau bașkanii clubului, Mulțescu și-a dus jucătorii între primele echipe din ligă. Asta în contextul în care echipa nu era pregătită să atace un astfel de obiectiv.
Nu pot să zic că sunt foarte mulțumit în Turcia, am încheiat și am plecat. Nu m-am bucurat de o perioadă favorabilă. Așa se întâmplă cu patronii, și acolo și aici au puterea banilor, sunt mai deosebiți. Peste tot este la fel, să nu mai zicem doar de noi. Echipa a avut obiectiv să meargă în play-off. Noi ne-am dus acolo, am câștigat de la primul meci și am ajuns pe locul 3-4. Eu cred că am avut rezultate foarte bune. Dar a venit și o înfrângere, era normal. Și imediat a venit supărarea, cum că de ce s-a pierdut acest meci și am fost dații afară. Deși noi dusesem echipa acolo, a comentat Mulțescu, pentru Fanatik.
Antrenorul a avut și un moment de satisfacție, după ce patronul l-a sunat să îl cheme înapoi. Era prea târziu, însă.
Eram deja pe drum spre România și el ne-a sunat și ne-a rugat să ne întoarcem. Dar era prea târziu, plus că avem și noi mândria noastră. Așa că faptul este consumat, cam asta a fost tot, a încheiat Mulțescu
Deși are o vârstă la care mulți antrenori s-au pensionat, Mulțescu nu ar renunța la sportul pe care îl iubește.
Mă gândesc să mă odihnesc puțin, că A fost greu pentru că acolo e o zonă muntoasă și a fost destul de frig, plus cu pandemia, cu zăpadă, ger și gheață. Ne-a consumat și asta, mai ales pe mine. Nu pot să zic acum ce se va întîmpla, mă mai gândesc dacă antrenez. Deocamdată o să mai merg și eu să văd meciuri. Parcă aș mai antrena, dar din altă formulă. Mă văd consilier, director tehnic, mai curând, crede fostul antrenor de la Dinamo