Meci încins între FC Voluntari și Dinamo, două formații din play-out, care luptă cu disperare pentru a aduna puncte, în acest final de sezon regulat.
Final de partidă! FC Voluntari și Dinamo au terminat la egalitate, scor 1-1, o partidă pe care ambele formații ar fi putut să o câștige. Din păcate pentru cele două formații, acest punct nu le ajută deloc. Ambele formații aveau neapărată nevoie de puncte, iar o victorie era vitală. Dinamo a început meciul mai bine, iar Steliano Filip a prins un șut fabulos, în minutul 19, a la Benjamin Pavard în sfertuld e finală de la Cupa Mondială din 2018, dintre Franța și Argentina, doar poziția a fost una diferită. Execuțiile trase la indigo. A doua repriză a început mult mai bine pentru FC Voluntari, iar Ivanov și Jefte au realizat faza meciului. Un-doi perfect reușit, iar apărarea lui Dinamo era dejucată. Jefte l-a executat pe un Eșanu ațintit, în minutul 52. Ba mai mult, FC Voluntari părea echipa mai decisă să obțină victoria.
Până în minutul 60, când bulgarul Ivanov a primit direct cartonașul roșu, pentru o intrare imprudentă. Din acel moment, Dinamo a atacat permanent, însă nu a reușit să marcheze golul victoriei. Șanse extrem de mari ratate de Anton și Moldoveanu. Cu toate acestea, putea să piardă meciul la o fază în care Pesic și Mailat au irosit două ocazii monumentale de gol, pe final de meci. Meciul s-a terminat la egalitate, spre disperarea celor două formații.
În urma acestui rezultat, Dinamo este pe locul 13, cu 27 de puncte, iar FC Voluntari este pe locul 14, cu 25 de puncte.
Voluntari: Rîmniceanu – Gheorghe, Balaur, Tamaș, Armaș, Briceag – Droppa, Ivanov, Ilie – Pesic, Jefte.
Rezerve: Lavin – Borțoneanu, Costin, Mailat, Remacle, Anderson, Tavares, Lopes, Vlad.
Antrenor: Bogdan Andone.
Dinamo: Eșanu – Puljic, Bejan, Grigore – Sorescu, Răuță, Anton, Filip – Morsay, Gueye, Crețu.
Rezerve: Achim, Bordușanu, Ehmann, Fabbrini, Kongshavn, Măgureanu, Mihaiu, Moldoveanu, Radu.
Antrenor: Ionel Gane
Meciul dintre FC Voluntari și Dinamo face parte din etapa a 26-a din Liga 1, ediția 2020/2021.
