Tranzacția lui Alexandru Ișfan a fost făcută. Anunț oficial făcut de FC Argeș

Olteanu Ștefan 09.08.2022, 15:25
Tranzacția lui Alexandru Ișfan a fost făcută. Anunț oficial făcut de FC Argeș

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a transmis pe rețelele de socializare că tranzacția lui Alexandru Ișfan a fost făcută și jucătorul aparține acum în totalitate de FC Argeș. 45% din drepturile atacantului de 22 de ani erau deținute de fostul său club, CS Mioveni.

Alexandru Ișfan continuă alături de FC Argeș. Tranzacția lui a fost făcută

FCSB își poate lua gândul de la transferul lui Alexandru Ișfan în această vară, deoarece tranzacția atacantului a fost făcută și acum aparține în totalitate de FC Argeș.

Cristian Gentea, primarul din municipiul Pitești, a transmis că cele 45 de procente pe care CS Mioveni le deținea din drepturile lui Ișfan au fost cumpărate de FC Argeș. De asemenea, edilul a lăsat de înțeles că Ișfan va continua alături de formația din Pitești pentru tot restul sezonului, obiectivul fiind creionarea unui lot competitiv.

„O veste bună pentru suporterii echipei FC Argeș: Alex Ișfan este 100% al nostru! Ne dorim să continue seria evoluțiilor foarte bune din acest debut de campionat și să construim o echipă puternică la Pitești!”, a scris Cristian Gentea, pe rețelele de socializare.

600.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Ișfan, conform Transfermarkt. Șase goluri și două pase decisive a reușit în 46 de meciuri jucate pentru FC Argeș. Două goluri și un assist au venit chiar în actualul sezon, în victoria cu U. Cluj, scor 3-1.

Gigi Becali anunță transferul unui atacant la FCSB, dar și-a luat gândul de la Ișfan

În direct, la TV, Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea de a-l transfera pe Alexandru Ișfan în această vară. Deși a fost interesat de aducerea atacantului de la FC Argeș, Becali a anunțat că acum nu mai este la fel de hotărât. După achiziția lui Miculescu de la UTA Arad, Becali vrea un vârf de careu „de 27-28 de ani” care să aibă mai multă experiență:

„Isfan cică nu e atacant, nu e nouar. Tată, nu știu, la ora asta vreau un atacant, 27-28 de ani, cu experiență.

Eu am luat Miculescu și Radaslavescu. Doi jucători pe care să iau bani. Dacă ne calificăm, mai iau unul sau doi repede, dar mai în vârstă. Nu mai iau copii.

Și după, dacă ne calificăm în grupe, mai iau încă doi. Tot așa, mai în vârstă. Totul trebuie calculat și cu înțelepciune făcut. Trebuie să ținem cont și că trebuie să vindem, dar și că trebuie să ne calificăm. Toate trebuie făcute ca ceasul. Altfel, ajungem ca Rapid și ca Dinamo. Păi Rapid nu a fost în faliment?”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.

Italia, viitoarea destinație a lui Ștefan Târnovanu. Portarul lui FCSB are zilele numărate în România.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622