Lupta dintre CFR Cluj și FCSB se duce pe toate palierele. Competițional, între antrenori, dar și pe piața transferurilor.
După ce FCSB l-a transferat pe Andrea Compagno, CFR Cluj urmează să mai facă două transferuri. Mutări care, cel puțin teoretic, ar trebui să îi ofere lui Dan Petrescu un confort în defensivă, dar și în ofensivă.
Bogdan Țîru (28 de ani), fost jucător la Viitorul Constanța (n.r. actuala Farul) și legitimat în Polonia la Jagiellonia, este aproape să își pună semnătura pe contractul oferit de CFR Cluj. Fundașul ar fi dorit cu insistență de Dan Petrescu, care a transmis conducerii că vrea să îl aibă sub comanda sa.
Al doilea fotbalist care îi face cu ochiul „Bursucului” este Rangelo Janga. Mutarea pare de neînțeles. Pe lângă faptul că are 30 de ani, Janga este un jucător din Curacao, fără un CV impresionant. În prezent este legitimat în Cipru, la Apollon Limassol, notează Fanatik.
Dan Petrescu a afirmat, în urmă cu câteva zile, că mai așteaptă jucători la CFR Cluj.
Vor mai veni jucători până la meciul de joi, sunt convins. Clubul nu doar vinde jucători, ci și ia. Dar există greutăți în a găsi jucători liberi, care să fie valoroși, cum vrem noi.
În ultimii cinci ani, s-au ghicit jucătorii care au venit. Acum, e posibil să fie o perioadă mai grea, rezultatele spun asta. N-a fost niciodată o astfel de situație, e un semn de întrebare.
Nu poți să o dai numai pe ghinion și pe oboseală. Încercăm să mai luăm doi jucători sau trei. Dar cred că cel mai bun jucător pentru noi va fi o perioadă de pauză. Toată lumea are nevoie de o pauză, vom arăta mai bine după aceea.
Un fundaș central și un atacant vor veni până duminică la echipă. Nu ne-am gândit la Paul Papp, dar e o idee bună. Am văzut că a jucat ieri. Nu e bine să vorbesc despre jucători care au contract”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Vito Hammershoy-Mistrati (30 de ani, mijlocaș central) – de la Randers
Jefte Betancor (28 de ani, atacant) – de la Farul Constanța
Denis Kolinger (28 de ani, fundaș central) – de la Vejle
Christopher Braun (30 de ani, fundaș dreapta) – de la FC Botoșani
Simone Scuffet (26 de ani, portar) – de la APOEL Nicosia
Karlo Brucic (30 de ani, fundaș stânga) – de la FC Koper
Karlo Muhar (26 de ani, mijlocaș central) – de la Lech Poznan
Cephas Malele (28 de ani, atacant) – de la Al-Tai