FC Argeș – CFR Cluj: 0 – 1. Clujenii câștigă cu emoții și urcă pe locul 4 în Superliga

Iosif Pintilie Dragos Stefanescu 19.09.2022, 15:04
FC Argeș – CFR Cluj: 0 – 1. Clujenii câștigă cu emoții și urcă pe locul 4 în Superliga

Luni seară, FC Argeș și CFR Cluj se înfruntă în etapa a 11-a din Superliga. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe Playsport.ro de la ora 20:30.


Min 90+5: S-a terminat partida.

Min 88: Birligea primește cartonașul galben pentru tragere de timp;

Min 83: Dublă schimbare la CFR Cluj. Ies Yeboah și Deac, iar în locul lor intră Janga și Roger;

Min 81: Ișfan șutează din marginea careului lui Scuffet însă mingea trece pe lângă poartă;

Min 75: Triplă schimbare la FC Argeș. Ies Raynov, Jakolis și Malele. Intră Alceus, Meza Colli și Cvek;

Min 73: Yeboah primește cartonașul gaben;

Min 71: Malele primește cartonașul galben după o intrare imprudentă la Cestor;

Min 70: Schimbare la FC Argeș. Iese Calcan, intră Celestine;

Min 69: Muhar șutează puternic de la distanță dar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Straton;

Min 62: Gooolll CFR Cluj!!! Mario Camora marchează după o fază prelungită de atac în careul argeșenilor;

Min 58: Jakolis îl lansează excelent pe Garita. Scuffet iese foarte bine și blochează șutul atacantului argeșean;

Min 57: Yeboah își încearcă tirul de la distanță dar mingea trece mult pe lângă poarta lui Straton;

Min 52: Vianna pătrunde excelent în careul oaspeților și îi centrează perfect lui Jakolis. Acesta însă nu găsește soluția ideală pentru a-l învinge pe Scuffet și șutează pe centrul porții. Portarul italian reține fără emoții mingea;

Min 46: A început repriza a doua;

Min 45+2: S-a terminat prima repriză;

Min 45+2: Ocazie uriașă pentru CFR Cluj! Deac centrează din lovitură liberă iar după mai multe bâlbe în careul gazdelor Yeboah trimite mingea spre poartă. Balonul este respins de pe linia porții de Cestor;

Min 43: Costinel Tofan pătrunde frumos în careul clujenilor dar centrarea lui este modestă și nu-i dă emoții lui Scuffet;

Min 35: Ciprian Deac execută o lovitură liberă de la mare distanță de poarta lui Straton. Șutul este puternic însă mingea trece mult peste poarta argeșenilor;

Min 31: Raynov primește cartonașul galben pentru o lovitură aplicată lui Ciprian Deac;

Min 28: După o fază prelungită de atac a argeșenilor, Cestor șutează plasat din careul oaspeților. Scuffet are un reflex excelent și respinge mingea;

Min 22: Ocazie uriașă pentru FC Argeș! Garita scapă pe contraatac dar este întâmpinat excelent de Scuffet. Mingea ajunge la Tofan dar șutul său este slab. Mingea e respinsă de un jucător argeșean chiar din fața porții;

Min 20: Calcan centrează de la mare distanță dar Scuffet este la post și reține cu siguranță mingea;

Min 9: Birligea îl lansează bine pe Yeboah dar șutul acestuia este slab. Straton reține fără probleme mingea;

Min 5: Malele pătrunde în careul gazdelor dar șutul său este slab și este respins în extremis de Vianna;

Min 4: Deac execută bine un corner de pe partea stângă, dar Boateng trimite mingea cu capul peste poarta lui Straton;

Min 3: Yeboah centrează periculos în careul gazdelor dar mingea este respinsă în corner de un jucător argeșean;

Min 1: A început partida;


Echipele de start:

FC Argeș: Straton – Tofan, Dobrosavlevici, Cestor, Vianna – Njike, Raynov – Jakolis, Ișfan, Calcan – Garita

Rezerve: Greab – Celestine, Donisa, G. Crețu, Alceus, I. Șerban, Meza Colli, M. Constantin, Covaci

Antrenor: Andrei Prepeliță

CFR Cluj: Scuffet – Braun, Kolinger, Yuri, Camora – Boateng, Muhar, C. Deac, – Yeboah, Malele, Birligea

Rezerve: R. Sava – R. Bălan, Billong, Hoban, Cvek, Roger, Ad. Păun, Gîdea, Janga

Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești

Arbitru: Marcel Bîrsan / A1: Radu Ghinguleac / A2: Vladimir Urzică / Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Marius Cristian Marchidanu / Observator: Adrian Vidan

FC Argeș – CFR Cluj, campioana are mare nevoie de victorie în Trivale

CFR Cluj are nevoie de o victorie în duelul cu FC Argeș, din această seară. Un eșec i-ar putea semna demiterea lui Dan Petrescu, aflat într-o presiune imensă, fiind criticat de suporteri, conducerea clubului și presă.

De cealaltă parte, FC Argeș caută primul succes după trei etape de secetă. Meciul va fi unul special pentru Iasmin Latovlevici, care, dacă va juca, va bifa meciul 200 în prima ligă, chiar în fața fostei sale echipe.

Cele două echipe s-au mai duelat de 29 de ori în Liga 1, primul meci având loc pe 1 iulie 1970, când ”feroviarii” se impuneau cu 2-1. În total, clujenii au 16 victorii, piteștenii șapte, iar alte cinci meciuri s-au terminat la egalitate. Pe 7 mai 2022 se înregistra cea mai mare diferență de scor, după ce elevii lui Dan Petrecsu se impuneau cu 6-0, bifând cea mai mare victorie ”all time” în prima ligă.

Dan Petrescu, show la conferința de presă de dinaintea partidei

Înaintea partidei, Dan Petrecsu a făcut show. După ce i s-a cerut demisia, antrenorul a zis că este  dispus să plece, dacă suporterii s-au săturat de rezultate.

Nu are rost să mai stau! Să vină altul și să câștige Champions League. Nu se mai poate continua cu aceste scandări. Clubul trebuie să mă susțină 100%. Altfel nu putem continua. Eu vorbesc mereu în față. Știți cine vorbește pe la spate…

L-am sunat pe patron. I-am zis să ne întâlnim și să vorbim după meciul cu Piteștiul. Indiferent ce se va întâmpla voi rămâne în istoria clubului ca cel mai bun antrenor. Nu-mi va lua nimeni rezultatele. Nu mi-e frică de nimeni!”, a spus „Bursucul”, la conferința de presă premergătoare partidei de la Pitești.

În replică, Neluțu Varga, finanțatorul echipei, a susținut, în exclusivitate pentru Playsport, că nu sunt performanțe la echipă și că se gândește să schimbe antrenorul, după ce i-au fost făcute toate poftele ”bursucului”.

Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele și singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. (…) Dragostea cu sila nu se poate face! Ne punem la masă și discutăm condițiile rezilierii. Nu voi fi rigid.

Până acum, nici măcar salariul lui nu și l-a câștigat din performanțele acestui sezon. Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanță serioasă între ce a adus prin rezultate și ce cheltuim. Firește că sunt nu nemulțumit, ci foarte nemulțumit!

Cum să mă simt altfel când am băgat atâția bani în jucători și ajungem să pierdem în Conference League cu ciuca bătăilor? E ceva care nu mai funcționează. S-a instaurat un blocaj pe care nu mi-l explic acum”, a spus Neluțu Varga.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622