Petrolul a fost învinsă în runda cu numărul 13 a Superligii, scor 0-2 pe teren propriu de FCSB, iar antrenorul Nicolae Constantin a ajuns la patru eșecuri consecutive în campionat.
Petrolul Ploiești a fost pusă la grea încercare în disputa cu FCSB, iar la capătul celor 90 de minute, echipa antrenată de Nicolae Constantin s-a văzut învinsă cu scorul de 0-2.
Încă din prima repriză, jocul a curs într-o singură direcție. FCSB a pus presiune constant pe poarta apărată de Octavian Vâlceanu. Roș-albaștrii au avut numeroase ocazii de a marca, în frunte cu două bare, care le-au aparținut lui Darius Olaru și Andrei Cordea.
După lungi căutări, elevii lui Nicolae Dică au reușit să bifeze deschiderea de scor, în minutul 45+2. Omrani a trecut cu ceva noroc de trei adversari, a pătruns în careu și a centrat puternic în fața porții. Joyskim Dawa i-a luat fața unui fundaș de la Petrolul și a reușit să devieze mingea în plasă.
Repriza secundă a început cu un nou asalt ofensiv al roș-albaștrilor. Și, la doar trei minute de la reluarea balonului de la centrul terenului, FCSB și-a dublat avantajul. Florinel Coman a primit o pasă foarte bună din partea lui Andrei Cordea și a marcat primul său gol în acest sezon de Superliga.
Petrolul a încercat să reducă din diferență în ultima jumătate de oră și a avut câteva ocazii importante prin Dumitriu și Irobiso, însă „lupii galbeni” nu au reușit să îl învingă pe Târnovanu.
La capătul celor 90 de minute, Petrolul Ploiești a fost învinsă cu 0-2 de FCSB, în fața celor 13.500 de spectatori. Este a patra înfrângere la rând pentru gruparea de pe „Ilie Oană”, care la capătul acestei runde nu va mai fi pe loc de play-off. Petrolul ocupă poziția a 7-a în Superliga, cu 17 puncte după 13 meciuri jucate.
Nicolae Constantin spune că echipa sa a meritat să piardă în fața celor de la FCSB:
„Din păcate pentru fani, nu am reușit să le aducem o bucurie. Dar adevărul e că a câștigat echipa mai valoroasă, mai experimentată. Am început destul de prost jocul, scorul putea să fie mult mai mare până la pauză.
Asta e, strângem rândurile, mergem mai departe. Obiectivul nostru rămâne salvarea de la retrogradare. S-a văzut fără niciun dubiu diferența de valoare. În momentul în care se pierde, antrenorul e principalul vinovat.
Eu am pregătit cât am putut eu de bine, doar că am început destul de fricos jocul. Asta nu ține doar de mine, e vorba și de maturitatea, de experiența lor. Ne-au lipsit încrederea și maturitatea azi.
De la Gicu Grozav aveam așteptări mai mari, e clar. Am încercat să schimbăm ceva, era 1-0. Valentin Țicu avea și cartonaș galben, nu era chiar ce trebuie în momentul acela. La fel și la Gabi Tamas, nu am vrut să îl expun.
Nu văd situația ca fiind foarte gravă la momentul ăsta. O să ne analizăm cu toții. Și eu, și ei, vom vedea unde sunt greșelile și încercăm să nu le mai repetăm. Nu cred că e vorba de concentrare, sunt la cald acum și nu aș vrea să vorbesc prea multe. Mai ține și de valoare, de experiență.
Nu mă așteptam să le tremure așa rău piciorul, se vedea clar, le-a tremurat piciorul. Nu ne rămâne decât să le arătăm, să le corectăm și în următorul meci sperăm să nu le mai facem. Când pierdem, pierdem cu toții. Putem să spunem că meciul nostru a fost prost, prima repriză chiar deazstruoasă”, a declarat Nicolae Constantin.
Valentin Țicu a fost înlocuit în minutul 67 de Velisar.
„Este o stare proastă în vestiar, suntem supărați. Nu știu dacă meritam mai mult, pentru că am fost dominați. Am avut câteva șanse, dar cam atât.
Nu ne-au surprins cei de la FCSB, îi știam foarte bine. Știam că vor să domine adversarul, știam ce ne așteaptă, dar se pare că nu am putut face față. Nu știu dacă e cel mai prost meci al nostru, o să analizăm, să vedem unde am greșit și sperăm că va fi din ce în ce mai bine.
Nu am fost accidentat, a fost decizia lui Mister să mă scoată. Nu m-am supărat. Bineînțeles că îmi doream să joc în continuare, dar respect decizia dânsului.
Trebuie să strângem puțin rândurile, să muncim mai mult, să fim mai organizați și să ieșim din această situație. Toată lumea a știut că cei de la FCSB au menajat foarte mulți jucători, am fost în priză, dar atât s-a putut în această seară. Nu a fost presiune, trebuia să fie puțină mândrie că s-au pregătit foarte bine pentru meciul cu noi”, a declarat Valentin Țicu, la Digi Sport.