David Popovici a dezvăluit că în copilărie s-a confruntat cu o problemă medicală, care ar fi putut să îi creeze mari probleme dacă nu ar fi fost tratată corespunzător și la timpul potrivit. Din fericire pentru marele campion la natație, părinții săi au fost extrem de atenți la momentul respectiv și au rezolvat prompt problema.
El chiar a ținut să le mulțumească părinților săi pentru modul în care au tratat acea situație. De asemenea, David Popovici a dezvăluit că, mulțumită mamei sale, nu a avut niciodată teamă de a merge la medic.
„Când am fost mic am avut convulsii febrile, nu este nimic prea grav, numai că s-ar fi putut transforma în ceva grav dacă parinții mei nu ar fi urmat sfatul unor specialişti. Am avut norocul să duc o viaţă normală, să fiu sănătos, sunt bucuros şi le mulțumesc pentru asta, pentru că au fost atenţi. Nu am avut niciodată teamă de medic, tocmai pentru că mama mea mi-a explicat că e un lucru normal şi nu m-au ameninţat sau speriat niciodată cu teama clasică de medic”, a spus David Popovici potrivit as.ro.
Toată lumea a vorbit în ultimele luni despre faptul că Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, a avut și are în continuare un rol esențial în progresul sportivului de 18 ani. Ultimul care a vorbit despre acest lucru a fost Luka Gabrilo, antrenorul lui Robert Glință, care i-a făcut lui Popovici o caracterizare inedită.
„David are două chestii la care nu toată lumea are acces: primul este antrenorul său, Adrian. Acesta un tip liniștit și tăcut, cu picioarele pe pământ. Îl iubesc, suntem prieteni buni.
Important este că nu fac mare caz din ce au reușit. Forma corpului său nu e a unui om, ci a unui delfin, merge deasupra valului când înoată. Am avut o discuție cu David și i-am spus: Ascultă-l pe Adrian și lasă-i pe ceilalți din jurul tău care îți spun anumite lucruri, Adrian te va duce departe!”, a spus aceste potrivit gsp.ro.
Inclusiv marele Michael Phelps este impresionat de calitățile arătate de David Popovici în bazin. Fostul mare campion american consideră că românul este singurul care poate seta un timp de sub 1 minut și 42 de secunde în proba de 200 de metri liber.
„Dacă există vreo persoană pe planetă care să scoată un timp de sub 1 minut și 42 de secunde la 200 de metri liber, acela este David Popovici. Puștiul ăsta a scos 46.9, 47.0, 47.0, 47.1, 47.1 și 47.2 la probele de 100 de metri liber susținute în acest an. Țin cont de astfel de lucruri.
Să vezi pe cineva înotând atât de eficient precum o face el… are o mișcare foarte bună. E doar o chestiune de timp până când el va deveni și mai puternic și va înota și mai repede”, a spus Phelps recent pentru NBC Sports.