Dinamo a învins „lanterna roșie” Metaloglobus. „Câinii” s-au impus la limită, însă cu sacrificii enorme. Ahmed Bani, Quentin Bena și Deniz Giafer și-au spart arcadele.
Din nefericire pentru alb-roșii, al patrulea jucător, Antonio Bordușanu, a ajuns la spital cu genunchiul umflat.
A existat, însă, și un moment special. Ahmed Bani, cel care a ratat un penalty în debutul partidei, s-a revanșat în minutul 65.
Mijlocașul a marcat din lovitură liberă. Imediat, a fugit spre banca de rezerve pentru a dedica reușita unui suporter dinamovist trecut printr-un moment dificil al vieții.

La câteva ore după victoria din Ilfov, a apărut, pe social media, și explicația mesajului lui Ahmed Bani.
Pentru Nick, astăzi, Dinamo nici n-a jucat. El, care nu pierdea niciun meci. Pe grupurile pe care e prezent, era responsabil cu optimismul, cu încurajarea. Pentru el, nu existau necazuri legate de Dinamo, pentru că era ancorat de cea mai mare bucurie, repetabilă în fiecare zi: VIAȚA MARIUCĂI!
Fetița era în al doilea an de chimioterapie. În ultima vreme, Nick ne spunea cât este de fericit: „Măriuca mai are doar o lună de chimio și gata, e bine, e veselă!”. Până ieri, când ne-a dat vestea care ne-a lăsat pe toți înmărmuriți: „Măriuca, iubita mea, în dimineața asta, a pierdut lupta cu viața. […]”
Deși Dinamo a bifat al șaselea meci fără înfrângere în toate competițiile, anternorul Ovidiu Burcă a fost nemulțumit la final din cauza numărului de jucători accidentați.
Am avut câteva accidentări pe final de meci. Nu mă pot bucura pe deplin de victorie, Bordușanu este la spital cu dureri la genunchi, în timp ce, pe final, aveam doi jucători care sângerau, iar doctorul nu știa cum să se împartă.”
În același timp, tehnicianul de 42 de ani a declarat că echipele adverse vor să aibă „momentul de glorie cu Dinamo”. Din această cauză, din prea multă dorință, există consecințe mai puțin plăcute pentru elevii săi.
Sunt mulțumit că am recăpătat acest spirit, cap spart, sânge. Ăsta e spiritul care trebuie să existe la Dinamo. Toate echipele pe care le întâlnim își doresc foarte mult să ne învingă, să aibă momentul de glorie cu Dinamo. Toți vor să ne bată, să ne smulgă inimile din piept și să le pună, duminica, pe masă și să le povestească nepoților cum a fost. Pe final aveam doi jucători care sângerau, dosctorul nu știa unde să se mai împartă.”
Sursă foto: Dinamo București.