După golul cu Anderlecht, Andrea Compagno a ajuns la 23 de reușite în toate competițiile în acest an calendaristic, marcate pentru FCU Craiova și FCSB. Astfel, atacantul în vârstă 26 de ani a devenit pentru moment fotbalistul italian cu cele mai multe goluri înscrie în 2022. El a depășit în acest clasament provizoriu nume uriașe ale fotbalului din Peninsulă, precum Gianluca Scamacca, Ciro Immobile, Nicolo Zaniolo sau Andrea Belotti.
Astfel, Andrea Compagno a ajuns în atenția reputatului Gianluca din Marzio, unul dintre cei mai respectați jurnaliști sportivi din Italia. Acesta a realizat un interviu cu atacantul FCSB-ului, în interiorul căruia a făcut deja celebra confuzie între București și Budapesta. Di Marzio a notat într-un intertitlu că Andrea Compagno „a început sezonul la Craiova și a continuat să marcheze la Budapesta”. Ulterior, a fost editat acest pasaj și s-a trecut în articol numele capitalei României.
Trecând peste acest aspect, Andrea Compagno a început prin a spune că nu știa despre această performanță importantă pe care a stabilit-o în acest punct al anului. Ulterior, el a explicat că i-a fost destul de ușor să se adapteze la FCSB, în baza experienței anterioare de la FCU Craiova.
„Mă credeți dacă vă spun că am descoperit asta tocmai acum? (n.r. că ese italianul cu cele mai multe goluri în 2022) Nu mă gândesc la asta, dar e normal cu cât marchezi mai mult, cu atât ai mai multă încredere în tine. Campionatul este același, așa că nu am avut problema de a fi nevoit să mă adaptez. M-am trezit imediat în condițiile ideale pentru a marca goluri”, a spus atacantul FCSB-ului în interviul acordat lui Gianluca Di Marzio.
În continuare, Compagno, care a ajuns la 11 goluri în acest sezon de Superligă, 6 pentru FCU Craiova și 5 pentru FCSB, fiind de altfel golgheterul la zi al campionatului intern, a vorbit despre faptul că și-a schimbat destul de mult stilul de joc din momentul în care a plecat din Italia. De asemenea, a anunțat că și-a propus să ajungă să evolueze în Serie A în scurt timp.
„Sunt un alt jucător în comparație cu cel care a părăsit Italia în urmă cu patru ani. Am fost afectat de accidentări și dureri musculare care nu mi-au permis să joc fotbal relaxat.
Visul meu a fost întotdeauna să joc în Serie A , așa că este normal că aș vrea să revin în viitor. Dar acum nu mă gândesc la asta. Mă bucur de Steaua (n.r. FCSB) și de toate lucrurile bune care se întâmplă”, a mai spus Andrea Compagno.
Nu în ultimul rând, atacantul italian a dezvăluit și că a fost poreclit „El Matador” de către fanii lui FCU Craiova, cel mai probabil pentru stilul său de joc asemănător cu cel al lui Edinson Cavani, atacantul uruguayan care a scris istorie la Napoli. Dar și la PSG. De asemenea, și fanii FCSB-ului au preluat acest apelativ în momentul în care Compagno s-a transferat la echipa lor.
„Suporterii craioveni au început și au continuat și aici la Steaua (n.r. FCSB). Cred că pentru asemănarea cu Cavani”, a încheiat Andrea Compagno.